România, ole! / Debut victorios la europene pentru naționala feminină
Tânăra echipă a României a debutat cum nu se putea mai bine la EURO 2024, învingând Cehia cu 29-28 într-un final electrizant. Fetele noastre au început greu, au început rău, dar au strâns din dinți, s-au ridicat și au revenit, purtate de un public senzațional către o victorie ce părea la un moment dat imposibilă. Un meci câștigat cu suporterii, cu inima și cu apărarea, demult n-am mai primit sub 30 de goluri cu o echipă importantă.
Florentin Pera a început cu Bianca Curmenț în poartă, Lupei și Seraficeanu extreme, Boiciuc centru, Grozav inter stânga, Popa inter dreapta și Ostase pivot, iar în primele 4 minute echipa noastră avea 4 ratări. În minutul 12, banca noastră tehnică a cerut primul time-out, la 6-3 pentru Cehia, dar România a suferit enorm în atac, iar echipa lui Bent Dahl s-a desprins la 12-6. A fost momentul în care fetele noastre au revenit, apărându-se mai atent, Bianca Curmenț a avut și ea două intervenții consecutive și o pasă decisivă pentru singurul contraatac al primei reprize al echipei României, fructificat de Ostase, care a făcut 11-12. Jerabkova a păcălit, însă, apărarea noastră în ultimele secunde ale primei reprize și Cehia a intrat la pauză cu două goluri avans.
Florentin Pera a schimbat sistemul defensiv după pauză, în încercarea de o anihila pe vedeta Jerabkova, iar acest lucru a dat rezultate. Bent Dahl a fost obligat să atace 7 cu 6, dar chiar și în aceste condiții echipa Cehiei a găsit cu greutate soluții în atacul pozițional. Nici echipa noastră nu a excelat în ofensivă, dar inevitabila egalare a venit în minutul 53, când căpitanul Ostase a marcat de la 6 metri după pasa Alexandrei Dindiligan. Tribuna românească a sărit în aer, iar handbalistele românce s-au desprins la 28-26 în minutul 58 după două aruncări de la 7 metri transformate cu sânge rece de Bazaliu.
Mala a înscris pentru Cehia, după care Florentin Pera a cerut time-out cu 48 de secunde înainte de final. Oana Bors a înscris apoi golul care ne-a scutit de emoții într-un final în care Cholevova a redus diferența la un gol. O victorie superbă, sărăbătorită îndelung de cei peste 1000 de suporteri români, care au fost cu-adevărat al optulea jucător. Chapeau! Pentru România urmează a doua bătălie de la Debrecen, de Ziua Națională, de la ora 19.
ROMÂNIA – CEHIA 29-28 (11-13) Arbitri: Brkic / Jusufhodzic (Austria)
ROMÂNIA (7 goluri de la 9 metri, 5 de la 6 metri, 5 din aruncări de la 7 metri, 4 din extremă, 3 pe contraatac, 3 pe pătrunderi, 2 în poarta goală)
Bianca Curmenț – a jucat 49 de minute și 46 de secunde, 7 intervenții / 27 de aruncări (26%), din care 0 intervenții / 2 aruncări de la 7 metri, 1 pasă decisivă.
Daciana Hosu a jucat 8 minute și 31 de secunde, 1 intervenție / 9 aruncări (11%), din care 0 intervenții / 2 aruncări de la 7 metri.
Bianca Bazaliu a jucat 36 de minute și 9 secunde, 9 goluri / 15 aruncări (5/5 din 7 metri), 1 pasă decisivă.
Lorena Ostase a jucat 52 de minute și 53 de secunde, 8 goluri / 13 aruncări, 1 greșeală tehnică, a obținut 1 aruncare de la 7 metri, 1 blocaj defensiv și a provocat 2 aruncări de la 7 metri.
Oana Bors a jucat 31 de minute și 7 secunde, 4 goluri / 5 aruncări.
Alisia Boiciuc a jucat 55 de minute și 54 de secunde, 3 goluri / 5 aruncări, 2 pase decisive, a obținut 2 aruncări de la 7 metri, a provocat 1 eliminare de 2 minute, 1 greșeală tehnică, 3 recuperări defensive, a provocat 1 aruncare de la 7 metri.
Alicia Gogîrlă a jucat 14 minute și 52 de secunde, 2 goluri / 5 aruncări.
Ștefania Stoica a jucat 12 minute și 3 secunde, 1 gol / 4 aruncări, 2 greșeli tehnice.
Alexandra Dindiligan a jucat 31 de minute și 43 de secunde, 1 gol / 3 aruncări, 1 pasă decisivă, a obținut 2 aruncări de la 7 metri.
Andreea Popa a jucat 32 de minute și 26 de secunde, 1 gol / 5 aruncări, 2 pase decisive, 1 greșeală tehnică, 2 recuperări defensive.
Rebeca Necula a jucat 10 minute și 41 de secunde, 0 goluri / 1 aruncare, 1 recuperare defensivă.
Sonia Seraficeanu a jucat 29 de minute și 5 secunde, 0 goluri / 3 aruncări, 1 greșeală tehnică, 1 recuperare defensivă.
Sorina Grozav a jucat 11 minute și 12 secunde, 0 goluri / 3 aruncări.
Corina Lupei a jucat 27 de minute și 27 de secunde, 1 blocaj defensiv, a provocat o aruncare de la 7 metri, a suferit 1 eliminare de 2 minute.
Mirabela Coteț a jucat 7 minute și 7 secunde.
Daria Bucur a jucat 5 minute și 4 secunde, a suferit 1 eliminare de 2 minute.
Vom reveni în cursul serii cu declarații de la Oana Bors, Alexandra Dindiligan, Alisia Boiciuc, Lorena Ostase și Florentin Pera.
Foto: Zsolt Loránd Halmágyi.