Înfrângere cu Franța, dar un nou meci foarte bun al României la europene

Naționala feminină a pierdut joi seara primul meci din grupa principală I de la campionatul european, 25-30 cu Franța. O diferență oarecum nedreaptă pentru handbalistele noastre, care s-au luptat de la egal la egal cu campioana mondială mai bine de 50 de minute.

După 12-9 pentru Franța la pauză, campioana mondială s-a desprins la 16-12 în minutul 38, dar handbalistele românce au marcat de 4 ori consecutiv în următoarele 4 minute. A mai fost egalitate la 19 și la 20, ultima dată în minutul 49. În cele din urmă, experiența superioară a franțuzoaicelor și-a spus cuvântul în ultimele minute, însă echipa României a părăsit Fönix Arena cu fruntea sus, după o nouă evoluție convingătoare. Vineri, de la ora 16.30, România va întâlni Suedia.

FRANȚA – ROMÂNIA 30-25 (12-9) Arbitre: Hansen / Jensen (Danemarca)

ROMÂNIA (9 goluri de la 9 metri, 7 din extremă, 6 de la 6 metri, 2 cu poarta goală, 1 din 7 metri):

Bianca Curmenț (timp jucat 47:11) – 10 intervenții / 32 de aruncări (31%).

Daciana Hosu (7:22) – 1 intervenție / 9 aruncări (11%), din care 0/2 de la 7 metri.

Bianca Bazaliu (46:48) – 6 goluri / 12 aruncări, 5 pase decisive, a primit 1 eliminare de 2 minute.

Lorena Ostase (50:58) – 4 goluri / 8 aruncări, 1 pasă decisivă, 1 greșeală tehnică.

Sonia Seraficeanu (21:28) – 3 goluri / 3 aruncări, a obținut 1 aruncare de la 7 metri, a primit 1 cartonaș galben și 1 eliminare de 2 minute.

Rebeca Necula (34:14) – 3 goluri / 6 aruncări, 1 pasă decisivă.

Alisia Boiciuc (16:24) – 2 goluri / 4 aruncări, din care 1/2 din 7 metri, 2 greșeli tehnice, a primit 1 eliminare de 2 minute.

Corina Lupei (38:11) – 2 goluri / 2 aruncări.

Oana Bors (37:29) – 2 goluri / 7 aruncări, 1 pasă decisivă, 1 recuperare defensivă.

Ștefania Stoica (13:51) – 1 gol / 3 aruncări, 1 pasă decisivă.

Andreea Popa (38:59) – 1 gol / 2 aruncări, 5 pase decisive, a primit 1 eliminare de 2 minute, a provocat 1 aruncare de la 7 metri.

Alicia Gogîrlă (18:37) – 1 gol / 3 aruncări, 1 pasă decisivă, a obținut 1 aruncare de la 7 metri, 1 greșeală tehnică, 1 recuperare defensivă, 1 blocaj defensiv.

Alexandra Dindiligan (20:26) – a provocat 1 aruncare de la 7 metri.

Daria Bucur (9:06) – a primit 1 eliminare de 2 minute.

Ștefania Jipa (8:56).

Foto: Emilia Nicolae.

Video – EHF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *