Liga Zimbrilor / Cinci partide disputate în ultima rundă a turului
Ultima etapă a turului campionatului primului eșalon masculin a început vineri la Chiajna, Bacău și București și se va încheia luni, la Focșani. Steaua și CSM Vaslui au încheiat la egalitate la Chiajna la capătul unui meci în care cele două echipe s-au succedat la conducere. Oaspeții au condus cu 28-26 în minutul 57, dar nu au mai înscris până la final, iar „militarii” au reușit să egaleze.
Surpriză la Bacău, acolo unde Potaissa Turda a fost spulberată de gazdele de la CSM, într-un joc al echipelor cu infirmeria plină. Băcăuanii au avut o linie de 9 metri foarte inspirată (Mănescu – Virbauskas – Oancea) și un portar în zi mare, Milos Mojszilov, în timp ce oaspeții au avut probabil cea mai slabă evoluție a sezonului.
CSM București s-a impus previzibil în fața ultimei clasate, HC Buzău a obținut a patra victorie în deplasare, la Timișoara, în timp ce CSU Suceava a legat două victorii, după victoria de la Odorheiu Secuiesc. Duminică, de la ora 17.30, se va disputa partida Dinamo – Minaur (live pe Pro Arena), iar luni, de la 18.30, etapa a XIII-a se va încheia cu meciul CSM Focșani – CSM Constanța.
STEAUA BUCUREȘTI – CSM VASLUI 28-28 (14-12) Arbitri: Barbu / Badiu
Steaua: Pașca, Ahmetasevic – Tărîță 5 (2 din 7m), Irimia 5, Șandru 5, Davidovic 5, Milosevic 4, Neagu 3, Popovic 1 (din 7m), Burlacu, Ghionea, Constantina, Gheorghe. Antrenor: Nedeljko Matic.
Vaslui: Țenghea, Cioată 1 gol – Yashchanka 9 (6 din 7m), Acatrinei 7, Furak 2, Szoke 2, Amihăesi 2, Hamzic 2, Pavel 1, Vucicevic 1, Gal 1, Hușanu, Aungurenci. Antrenor: Gabriel Armanu.
CSM BACĂU – POTAISSA TURDA 38-26 (20-13) Arbitri: Ifrim / Ilisei
Bacău: Mojszilov, Sîrghie – Mănescu 12, Virbauskas 11, G. Bujor 6, Dospinescu 4, Oancea 4, Costea 1, Serhel, Ushal, Mousavi, Dobrincu, Makaria, Brăescu. Antrenor: Leonard Bibirig.
Turda: Bucătaru, Popescu – Dumitriu 5, Hanțaru 4, Thalmaier 4, D. Pop 4, Vereș 4, T. Pințoiu 2, G. Pințoiu 2, Rahnama 1, Ghivil, Kbilashvili, Lazăr, Grindean, Rusu. Antrenor: Horațiu Gal.
CSM BUCUREȘTI – CSM FĂGĂRAȘ 32-22 (14-6) Arbitre: Agliceriu / Turdean
București: Petrila, Shymanskyi – Dodica 7, Nantes 7, Mihalcea 5 (2 din 7m), Dumitrana 3, K. Drăgan 2 (din 7m), Chiratcu 2 (1 din 7m), Oancea 1, Voica 1, Caba 1, Nica 1, Onyejekwe 1, Dascălu 1, Rotaru, Duță. Antrenor: Eliodor Voica.
Odorhei: Lazăr 1 gol – Eros 7, Constantinescu 5 (1 din 7m), Negru 4 (1 din 7m), Popa 2, Ardelean 2, Roșca 1, Mateoniu, Pasere, Cotinghiu, Mînea. Antrenor: Ștefan Constantin.
SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 28-34 (13-16) Arbitri: Șerbu / Vasilescu
Timișoara: Stojkovic, Pal – Trif 8, Sadoveac 4 (1 din 7m), Marjanovic 4 (2 din 7m), Adoreanu 3, Manojlovic 3, Bordeanu 3, Buljina 2, Huta 1, Fenici, Moldovan, Jurma. Antrenor: Pero Milosevic.
Buzău: Komok, Tcaciuc, Crăciunescu – Klis 9, Broască 8 (6 din 7m), Mitic 6, Ivancenco 4, Bejinariu 3, Rață 3, Barros 1, Susanu, Cîtu, Meduric, Anton, Toma. Antrenor: Serghei Bebeshko.
CSM ODORHEIU SECUIESC – CSU SUCEAVA 32-38 (12-20) Arbitri: Cazan / Suliman
Odorhei: Buzogany, Eres, Varo – Milicevic 5, Zalevskyi 4, Talas 4, Loic 4, Komporaly 4, Dobra 3, Putnoky 3, A. Dedu 2, A. Roșu 2 (1 din 7m), Couveiro 1, Păunescu, Csibi, E. Szasz. Antrenor: Lorant Sipos.
Suceava: Șelaru, Makaria – Lazurcă 7 (6 din 7m), Ștefan 6, Radu 5, Csog 4, Grigore 4, Balazs 4, Dascălu 3, Gavriloaia 3, Bologa 1, Niculaie 1, Bruj, Ilucă. Antrenor: Bogdan Șoldănescu.