Florentin Pera: „Tot ce am realizat la acest european arată că suntem pe drumul cel bun”

Declarații făcute de antrenorul principal al echipei naționale de handbal feminin, Florentin Pera, la finalul partidei câștigate cu 25-23 împotriva Suediei, la campionatul european.

Reporter: Visai la așa ceva?

Florentin Pera: Visam. Întotdeauna am visat că echipa națională a României poate să performeze la cel mai înalt nivel. Cum bine știți, mi-am asumat o reconstrucție, am dat credit jucătoarelor tinere, jucătoarelor care își doresc adevărat să lupte pentru echipa națională a României, am dat credit jucătoarelor care au potențial și care pun suflet la echipa națională a României. Mi-am dorit enorm de mult să creez un grup unit, să creăm o familie, să creăm o atmosferă propice performanței și mă bucur că, de la meci la meci, România a arătat foarte bine la acest campionat european. Nimeni nu ne dădea nicio șansă, dar prin unitatea grupului, prin dorință, prin ambiție, printr-o pregătire bună, am reușit să obținem niște rezultate bune, mult peste așteptări. Le felicit pe jucătoare pentru faptul că au fost unite, au fost disciplinate, au dat dovadă de caracter și că au luptat la fiecare meci cu onoare, cu demnitate pentru România. Asta mi-am dorit, sunt un antrenor extrem de ambițios, dedicat, cu un suflet la fiecare antrenament și la fiecare meci, 100%, aspect pe care am încercat să-l transmit și jucătoarelor. Mă bucur că, în ultimele două meciuri, cu unele dintre cele mai bune echipe din lume, Franța și Suedia, România a jucat un handbal extraordinar de bun și toate aceste aspecte, sigur, ne dau încredere în perspectiva a ceea ce ne-am propus: de a forma o echipă competitivă care să ne reprezinte cu succes la competițiile majore, campionate europene, campionate mondiale și, bineînțeles, de a ne realiza obiectivul principal, de a ne califica la Jocurile Olimpice 2028.

Reporter: Ce inspirație ați avut cu Raluca Kelemen…

Florentin Pera: Sincer vă spun… Chiar am vrut să o introduc din când în când în meciul cu Franța. Am văzut-o la antrenamentul înaintea meciului cu Franța într-o formă bună, cu foarte multă ambiție și astăzi chiar, într-adevăr, am fost inspirat cu ea. Pe final de joc, am luat această decizie, o decizie curajoasă, cu o jucătoare care nu a jucat niciun meci la acest campionat european, o jucătoare care a stat în tribună la echipa de club și astăzi a intrat pe final de meci și a făcut lucruri extraordinare pentru echipă. Toată echipa a luptat, fiecare jucătoare în parte și-a adus aportul la această extraordinară victorie. Una dintre cele mai importante victorii din ultimii șase ani, am învins o echipă de top. O echipă cu jucătoare extraordinare, o echipă care an de an a fost în lupta pentru medalii la campionate europene, mondiale sau Jocuri Olimpice și, de asemenea, astăzi am arătat că jocul bun din meciul cu campioana mondială Franța, nu a fost întâmplător. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit la Debrecen să susțină echipa, le suntem recunoscători, le dedicăm această victorie pentru efortul făcut, de asemenea, tuturor românilor de acasă care ne-au susținut și ne-au transmis mesaje de încurajare, inclusiv ieri, chiar dacă nu a fost victorie, meciul cu Franța. Vă spun că am primit foarte multe mesaje și, bineînțeles, vreau să mulțumesc familiei mele, soției, copiilor, părinților, tuturor celor apropiați și, bineînțeles, celor care au avut încredere în mine și în această echipă tânără, care promite foarte mult.

Reporter: Ai avut câteva momente când ai vrut să protestezi, parcă Bogdan te-a liniștit și tu nu mai ești așa de agitat ca în primele meciuri.

Florentin Pera: Da, cred că am fost mai echilibrat. Este bine că nu am luat nici măcar cartonaș galben astăzi și am obținut o victorie fantastică împotriva unei echipe de top din Europa.

Reporter: Se vede Viena?

Florentin Pera: Ne dorim acest lucru, ne dorim și vom lupta. Vom lupta cu tot ce avem noi mai bun pentru a ajunge acolo. Ar fi o performanță incredibilă să ajungem la Viena, dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Urmează două jocuri extrem de complicate. Primul joc împotriva Ungariei, echipa gazdă, care a avut rezultate foarte bune până în acest moment, joacă pe teren propriu, sigur va juca cu o sală plină, cum bine știți, este și rivalitatea dintre România și Ungaria, nu va fi un meci deloc simplu. Însă atmosfera în cadrul echipei este una excelentă, echipa este unită, avem un climat extraordinar de bun, propice performanței și visăm la rezultate și mai bune. Nu vrem să ne oprim aici. Este începutul unei construcții a echipei naționale și vom lupta până la ultima picătură de energie pentru a aduce cât mai multe rezultate pozitive României.

Reporter: Ți-a fost teamă la 22 egal?

Florentin Pera: Am crezut în victorie. Am crezut în victorie și sincer vă spun, de obicei nu prea iau time-out aproape cu 5 minute înainte de final și în superioritate numerică. Am luat o decizie bună în momentul respectiv. Am dat un gol extrem de important, poate decisiv și mă bucur la fel. Am fost inspirat și cu Corina Lupei, care a dat golul pe final. Dar toate fetele au jucat extraordinar. Și Bianca Bazaliu astăzi a intrat foarte bine în meci, Sorina Grozav, la fel, a avut o evoluție bună. Însă mie îmi place să spun și am spus-o tot timpul: echipa câștigă, echipa este și la bine și la greu.
Eu asta am încercat să fac la echipa națională, să formez o echipă unită care să fie și la bine și la greu, o echipă care se bucură pentru fiecare performanță, care are puterea să se ridice în momentele dificile. Aceste aspecte au contat enorm. Ne amintim că, în marea majoritate a jocurilor, echipa națională a României nu a cedat lupta și a mers până în ultima secundă a meciului, cu demnitate, cu onoare și cu dorință de victorie. Și mă bucură enorm de mult acest lucru. România a arătat un handbal bun la acest campionat european și rezultate pe care puțină lume le-a așteptat. Ne bucurăm că le-am obținut, însă trebuie să fim rezervați, trebuie să fim ponderați, echilibrați, să luptăm în continuare, să muncim mai mult, suntem la început de drum, însă prin tot ce am realizat se vede că suntem pe drumul cel bun.

Foto: Emilia Nicolae.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *