Liga Florilor / Remiză la Zalău, victorie categorică pentru Rapid
Etapa a XII-a a campionatului primului eșalon feminin a programat sâmbătă, 28 decembrie, două partide, disputate la Zalău și București. Primul meci al zilei s-a încheiat cu o remiză între vecinele de clasament HC Zalău și CSM Târgu Jiu. Echipa lui Gheorghe Tadici s-a aflat la conducere în prima treime a partidei, apoi gorjencele au trecut în avantaj, conducând cu 16-12 la pauză și 22-18 în minutul 46. Gazdele au revenit și au egalat la 23 în minutul 58, apoi cele două echipe nu au mai înscris până la final, chiar dacă oaspetele au beneficiat de o aruncare de la 7 metri în minutul 59, când Andreea Nastasă a apărat în fața Iuliei Andriichuk.
Mai târziu, în Giulești, vicecampioana Rapid a surclasat previzibil o echipă ieșeană care-și continuă marșul apăsat către eșalonul secund și ale cărei jucătoare au comis 18 greșeli tehnice. Și fiindcă tot își dă toată lumea cu părerea despre oportunitatea limitării numărului de străine, întrebăm și noi: ce caută în campionatul României o jucătoare precum estonianca Molkova, care n-a lipsit muilt să-i scoată un ochi Lorenei Ostase?
Duminică, 29 decembrie, se vor juca celelalte cinci meciuri ale etapei: Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea (ora 12.30, CSM București – Dunărea Brăila (ora 15, live Pro Arena), Gloria Bistrița-Năsăud – Măgura Cisnădie (ora 16), SCM Universitatea Craiova – Corona Brașov (ora 17.30, live Pro Arena) și SCM Gloria Buzău – CSM Slatina (ora 18).
HC ZALĂU – CSM TÂRGU JIU 23-23 (12-16) Arbitri: Hendrea / Belean
Zalău: Rus, I. Niță, Nastasă – Lazic 12 (5 din 7m), Ben Abdallah 4, A. Niță 2 (1 din 7m), Andrița 2 (din 7m), Mărginean 1, Jlezi 1, Bălăceanu 1, Gherghe, Moisin, Vâlcan, Naumenko. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Tg. Jiu: Nenezic, Chetraru, Balzinc – Simao 10, Dumbrăvean (Ilie) 4, Chiricuță 3, Zinatullina 2, Frățilescu-Gavrilă 1, Lopătaru 1, Andriichiuk 1 (din 7m), Petrovic 1, Chiriță, Bucă, Moldovan. Antrenor: Liviu Andrieș.
RAPID BUCUREȘTI – CSM IAȘI 38-24 (15-11) Arbitri: Costache / Mărgărit
Rapid: Duijndam, Ciucă, Șandru – Buceschi 7, Korsos 6 (1 din 7m), Janjusevic 6 (2 din 7m), Ristovska 5, Gonzalez 3, Gorshkova 3, Stoica 3, Fernandez 2, Hernandez 2, Kassoma 1, Polman, Ostase, Grozav. Antrenor: David Ginesta.
Iași: Babovic Vujovic 1 gol, Teodorescu – Fonseca 6, Szabo 4, Jo Harang 3, Lazăr 3, Molkova 3, Coman 2, Trică 1, Prycop 1, Predescu, Dinu, Florea, Mitrache, Orșivschi, Milojevic. Antrenor: Lars Frederiksen.
Foto: Facebook HC Zalău.