(VIDEO) Liga Campionilor / CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și-a luat revanșa în fața lui Storhamar

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat primul meci de Liga Campionilor disputat în 2025. Bistrițencele au jucat pe teren propriu cu echipa norvegiană Storhamar, cele două echipe fiind vecine de clasament, despărțite de un singur punct înaintea duelului din TeraPlast Arena.

Aflată pe locul 7, cu patru puncte, Gloria avea nevoie de victorie pentru a trece pe locul 6 și a rămâne la mâna ei în cursa pentru calificarea în play-off, și a obținut-o într-un final electrizant urmărit în picioare de 3.000 de fani. 31-28 pentru Bistrița, care și-a luat revanșa în fața lui Storhamar după cele două înfrângeri de anul trecut, din finala EHF European League și din meciul tur din Grupa A a actualei ediții a Ligii Campionilor.

După o primă repriză în care a ratat nepermis de mult, deși începutul le-a fost favorabil, având un avantaj de trei goluri (scor 4-1, în minutul 4), echipa lui Florentin Pera era condusă la două goluri diferență, scor 13-15. Gloria a revenit pe final de primă repriză, rămânând în joc, după ce norvegiencele se distanțaseră la șase goluri pe tabelă.

Partea a doua a jocului a fost mai bună pentru bistrițence, care au echilibrat disputa, au și egalat de câteva ori, prima oară în minutul 45, scor 22-22. Cu o apărare agresivă și mult mai atentă, ardelencele s-au ținut tare și nu au mai permis norvegiencelor să se distanțeze pe tabelă, iar în minutul 58 a preluat pentru prima oară conducerea în repriza secundă, scor 29-28. În uralele unui public fantastic, finalul a aparținut Gloriei, care și-a valorificat avantajul terenului propriu și a mai punctat de încă două ori pentru o victorie fantastică cu 31-28. În urma acestui succes, Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a urcat un loc în clasament, fiind acum pe poziția a șasea, cu șase puncte.

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – Storhamar 31-28 (13-15)

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud: Renata De Arruda, Alexandra Perianu – Danila Patricia So Delgado (7), Sonia Seraficeanu (6), Tamires De Araujo Frossard (6), Greta Kacsor (4), Asuka Fujita (3), Dagmara Nocun (2), Gnonsiane Niombla (2), Elena Dincă (1), Yaroslava Burlachenko, Bianca Bazaliu, Eva Kerekes, Valeria Kirdiasheva, Natalia Nosek, Nikolina Vukcevic. Antrenor: Florentin Pera.

Storhamar: Eli Marie Raasok, June Cecilie Krogh – Mathilde Rivas-Toft (6), Kjerstin Boge Solaas (6), Anniken Obaidli (5), Kristin Venn (2), Oda Cathrine Lunne Mastad (2), Tina Abdula (2), Olivia Linnea Josephine Lofqvist (2), Mia Solberg Svele (1), Line Ellertsen (1), Mirela Gjikokaj (1), Ingeborg Storbaek Monne, Anna Klausen Jacobsen. Antrenor: Kenneth Gabrielsen.

Pe locul 6, cu șase puncte, Gloria 2018 Bistrița-Năsăud mai are de jucat în Grupa A cu HC Podravka Vegeta (18 ianuarie, deplasare), Ferencvaros (25 ianuarie, acasă), Krim Mercator Ljubljana (8 februarie, deplasare), Metz (15 februarie, acasă) și CSM București (22 februarie, deplasare).

Sursa video: YouTube EHF Home Of Handball

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *