Preliminarii EURO 2026 / Remiză cu Israelul pe teren neutru

Echipa națională masculină nu a reușit prima victorie în preliminariile europenelor de anul viitor nici în al treilea joc din grupa 8. Joi seara, România a terminat la egalitate cu naționala Israelului, 29-29, într-un meci considerat în deplasare, dar disputat în Serbia, la Kraljevo.

Echipa noastră a avut o evoluție oscilantă, având o eficiență a atacurilor de 48% și a aruncărilor de 54%, apărarea fiind în multe momente vulnerabilă. Daniel Stanciuc a fost jucătorul numărul 1 al României, nu doar pentru că a marcat cele mai multe goluri, în timp ce poarta s-a situat sub 30%. România a atacat în mai multe rânduri 7 cu 6, însă au fost destule erori și ratări în această formulă, inclusiv la ultimul atac.

La 29 egal, ambele echipe au avut atacul în ultimul minut. Israelienii au fost cei care au ratat primii, prin pivotul Appo, blocat foarte bine de Ionuț Iancu. George Buricea a cerut apoi time-out, România a avut atacul 7 cu 6 în ultimele 20 de secunde, dar aruncarea a plecat din brațul lui Botea cu o secundă înainte de final. Să mai notăm și faptul că handbaliștii români au ratat 3 aruncări de la 7 metri.

Cu punctul obținut la Kraljevo, România rămâne pe ultimul loc în grupă și pentru a mai spera la o calificare este obligată să învingă Israelul duminică, de la ora 19, la Mioveni. În celălalt meci din grupa 8, Polonia – Portugalia 36-36.

Israel – România 29–29 (14–15) Arbitri: Ismail Metalari / Nenad Nikolovski (Macedonia de Nord)

Israel: Peled, Shamir – Lumbroso 8, Mosindi 4, Dayan 4, Turkenitz 4, Nizri 2, Bodenheimer 2, Cohen 2, Levi 1, Maman 1, Sarfati 1, Appo, Gera, Peso, Socholizky. Antrenor: David Pisonero Nieto.

România: Iancu, Popescu – Stanciuc 7, Buzle 3, Botea 3, Stănescu 3, Dedu 3, Ilie 2, Drăgan 2, Nistor 2, Caba 1, Militaru 1, Veres 1, Grigore 1, Szász, Andrei. Antrenor: George Buricea.

Foto: Facebook Israel Handball Federation.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *