Dunărea Brăila pierde în Danemarca, dar rămâne cu șanse bune pentru o nouă calificare în Final Four-ul EHF European League
Dunărea Brăila a pierdut duminică după-amiază prima manșă din sferturile de finală ale Ligii Europene, pe terenul echipei daneze Ikast Håndbold. A fost 32-30 pentru gazde, după ce Dunărea a dominat prima repriză, în care a condus constant la 4 goluri. Brăilencele s-au văzut egalate în finalul primei reprize, pe care au încheiat-o totuși în avantaj, după o boltă superbă a Oanei Bors.
Din păcate, jocul ofensiv al Dunării a suferit în prima parte a reprizei secunde, cu doar 3 goluri în 13 minute, astfel că Ikast conducea cu 23-20 în minutul 44. Brăila a revenit, Diana Lixăndroiu a egalat la 30 în minutul 57, însă echipa lui Jan Leslie nu a mai înscris până la final, iar echipa daneză a câștigat cu 32-30.
E un rezultat care lasă deschisă soarta calificării, mai ales că returul de la Buzău (29 martie, ora 19) se va disputa, cu siguranță, într-o atmosferă incendiară, care le va împinge de la spate pe brăilence către o nouă calificare în Final Four-ul EHF European League.
Ikast Håndbold – HC Dunărea Brăila 32–30 (16–17)
Arbitri: Marco Di Domenico / Lorenzo Fornasier (Italia)
Ikast: Idéhn, Sando – Lindqvist 9, Skogrand 6, Hougaard 5, Nolsøe Pedersen 5, Roberts 4, Brandt 3, Nielsen, Bakkerud, Lykkeegaard, Hansen, Sørensen, Høgseth. Antrenor: Søren Reinholdt Hansen.
Dunărea: Șerban, Trusova – Jezic 8, Michalak 5, Liscevic 5, Gonzalez 4, Bors 3, Kanaval 2, Böhme 1, Lixăndroiu 1, Schmelzer 1, Milosavljevic, Popa, Venancio, Kovarova, Mohamed. Antrenor: Jan Leslie.
Foto: Facebook HC Dunărea Brăila Oficial.