Daniel Stanciuc: Am arătat o atitudine de excepție și am luptat până la ultima picătură
Fără îndoială că MVP-ul partidei România – Portugalia (28-24) a fost coordonatorul Daniel Stanciuc. El nu a fost doar golgheterul jocului, dar și omul care a dat claritate acțiunilor de atac ale naționalei noastre. Iată ce a declarat Daniel Stanciuc pentru Handbal Mania.
O victorie mare, extrem de meritată, împotriva unui adversar de top. Vreau să mulțumesc în primul rând oamenilor care ne-au fost aproape în seara asta, mă bucur ca le-am adus victoria. Cred că am arătat o atitudine de excepție și am luptat până la ultima picătură. După cum am mai spus, am tratat acest meci ca pe o finală și mă bucur că am terminat cu bine. Mergem în Polonia cu un moral foarte bun, sunt convins că, dacă vom arăta și ne vom lupta ca astăzi, ne vom întoarce acasă cu calificarea la campionatul european. Încercăm să revenim acolo unde ne este locul, forța grupului a făcut diferența în această seară și mă bucur că am arătat din nou asta!
Foto: Facebook FRH – Ivica Veselinov.