Obrigado, Portugal! România, aproape de o nouă calificare la europene
România a obținut o victorie de prestigiu joi seara, împotriva Portugaliei, scor 28-24, făcând un pas important către calificarea la EURO 2026. Sigur, lusitanii au venit cu o garnitură experimentală, tânără, dar asta nu diminuează meritele băieților noștri, care s-au bătut admirabil pentru o victorie care îi aduce aproape de o nouă calificare la europene.
Începutul echipei noastre a fost marcat de trac, primul gol din acțiune fiind înscris în minutul 6. Totuși, România a luat conducerea în minutul 8, după un contraatac fructificat de Racoțea, apoi a făcut 5-3 și Paulo Pereira a cerut primul time-out, în minutul 9. Călin Dedu a făcut 7-3 în minutul 11, iar diferența a crescut la 5 goluri pe fondul evoluțiilor foarte bune ale lui Iancu și Grigoraș. Din păcate, interul nostru dreapta s-a accidentat în minutul 25, iar Portugalia a revenit la minus 1. A fost 13-11 la pauză, după 30 de minute în care extremele noastre au șomat, Andrei primind o pasă utilă de la Dedu în ultimele secunde.
Cu un Daniel Stanciuc irezistibil, România a refăcut diferența de 5 goluri în prima parte a reprizei secunde, menținând-o minute bune în ciuda faptului că portughezii au atacat 7 cu 6. O defensivă atentă și câteva parade ale lui Ionuț Iancu au făcut ca oaspeții să nu vină mai aproape de 3 goluri, Călin Dedu a înscris golul meciului, cu spatele la poartă, iar Dani Stanciuc a arătat din nou că ceea ce i se întâmplă la Dinamo e nedrept.
România urcă pe locul 2 în grupă, însă lucrurile sunt extrem de încurcate deoarece Israelul a învins Polonia cu 33-31. Astfel, în acest moment, Portugalia este calificată, având 7 puncte. România are 5 puncte și e pe locul 2, urmând să joace în Polonia în ultima etapă, duminică, de la ora 19. Israelul și Polonia au câte 4 puncte, prima dintre ele jucând la Constanța cu Portugalia. Cu cel puțin un egal în Polonia, naționala noastră e calificată. Dacă România pierde în Polonia și Portugalia nu pierde cu Israel, terminăm pe locul 3 și am putea obține calificarea dacă ne vom situa între primele patru echipe de pe acea poziție. Scenariul pesimist e cel în care pierdem în Polonia iar Israelul învinge Portugalia, situație în care vom termina pe ultimul loc.
România – Portugalia 28–24 (13–11) Arbitri: Sekulic / Jovandic (Serbia)
România: Iancu 1 gol, Popescu – Stanciuc 13, Grigoraș 5, Dedu 3, Andrei 2, Botea 1, Racoțea 1, Szasz 1, Buzle 1, Nistor, Militaru, Grigore, Nagy, Drăgan, Stănescu. Antrenor: George Buricea.
Portugalia: Capdeville, Tonicher, Pires Andrade – França Silva 4, Brandão 4, Cavalcanti 3, Varela 3, Sousa 3, Cardoso 2, Viana 1, Neves 1, Silva Oliveira 1, Nazaré 1, Garcias 1, Correia, Borges. Antrenor: Paulo Pereira.
Foto: Facebook FRH.