CSU Suceava a început pregătirile pentru sezonul viitor
CSU Suceava a început miercuri, 9 iulie, pregătirile pentru sezonul 2025-2026. La primul antrenament, sub comanda lui Bogdan Șoldănescu, Petru Ghervan, Iulian Andrei și Răzvan Gavriloaia au fost prezenți 15 jucători. Este vorba de portarii George Șelaru și Răzvan Rîpă, extremele Sergiu Makaria, Teodor Ilucă, Cosmin Lupu și Eduard Rusu, interii Adi Tîrzioru, Alexandru Reuț și Eduard Iordachi, centrii Claudiu Lazurcă și Botond Balazs și pivoții Alexandru Bologa, Leonard Ștefan, Andrei Bruj și Emanuel Șerban.
De la reunirea lotului au lipsit extrema stânga Cătălin Zarițchi, care se recuperează după operația suferită în luna aprilie, și cei șapte internaționali de tineret care au participat în această vară la Campionatul Mondial U21. Dragoș Podovei, Florin Sîrghie, Sorin Grigore, Codrin Radu, Bogdan Niculaie, Codrin Dascălu și Alexandru Focșăneanu se vor alătura lotului luni, 13 iulie.
Pe 20 iulie, o parte dintre jucătorii antrenați de Bogdan Șoldănescu vor pleca în Portugalia, la Covilha, unde vor participa la Jocurile Universitate Europene, iar ceilalți vor continua antrenamentele pe plan local.
CSU Suceava va participa la trei turnee de pregătire în luna august: la Buzău (8-9 august), Sighișoara (15-16 august) și Vaslui (22-23 august). Pe 30 august, sucevenii intenționează să susțină un ultim joc de verificare, pe teren propriu.
Pe 7 septembrie, în prima etapă a ediției de campionat 2025-2026 a Ligii Zimbrilor, CSU Suceava va primi vizita celor de la Minaur Baia Mare.



