Sâmbătă începe o nouă ediție a Diviziei A masculine
Campionatul eșalonului secund masculin va avea, în ediția 2025-2026, 21 de echipe la start, acestea fiind împărțite în 3 serii. Șase dintre participante nu vor avea drept de promovare, fiind echipele secunde ale unor grupări ce activează în Liga Zimbrilor. După disputarea jocurilor tur-retur, primele două clasate din fiecare serie plus cele mai bune două echipe de pe locul 3 (pe baza rezultatelor obținute cu primele două clasate) vor participa la play-off-ul pentru promovare. Dacă o echipă fără drept de promovare se va situa pe unul dintre primele 3 locuri, se va reface clasamentul fără rezultatele echipelor care nu au drept de promovare.
Dupa disputarea meciurilor tur – retur din serii, echipele care nu participă la play-off-ul pentru promovare vor participa la Play Out Divizia A, participarea în această fază fiind opțională.
Programul primei etape
Seria A
Politehnica Iași – CSM II Vaslui (sâmbătă, ora 17)
CSO Teutonii Ghimbav – CSU Galați (sâmbătă, ora 17)
CSM Odorheiu Secuiesc – CSU II Suceava (sâmbătă, ora 18)
HC II Buzău stă.
Seria B
Steaua București – CS Medgidia (sâmbătă, ora 12)
CSU Pitești – CSU Craiova (sâmbătă, ora 17)
Dinamo II București – CSU Târgoviște (marți, 16 septembrie)
Concordia Chiajna stă.
Seria C
CSM Făgăraș – Unirea Sânnicolau Mare (sâmbătă, ora 13)
Dinamyc Zalău – CSM Oradea (sâmbătă, ora 13.30)
CSU CB Tg. Jiu – Potaissa II Turda (sâmbătă, ora 14)
SCM Politehnica II Timișoara stă.

