Liga Florilor / Prima înfrângere pentru Corona Brașov
Penultimul meci al rundei a șaptea din campionatul primului eșalon feminin a adus față în față vicecampioana și Rapidul, aceasta din urmă aflată surprinzător în subsolul clasamentului. Ca și în precedentele patru partide ale rundei, echipa oaspete a câștigat, în cazul de față Rapid București, scor 26-25.
După un început echilibrat, giuleștencele s-au desprins la 16-9 în minutul 25, intrând apoi cu șase goluri avans la pauză. Corona a alergat după egalare toată repriza secundă, dar a avut în față un portar în mare formă, este vorba de… brașoveanca Denisa Șandru. N-ar fi rău ca Denisa să revină asupra deciziei de a se retrage de la echipa națională.
Cu toate acestea, Katarina Krpez a egalat la 25 în minutul 55, apoi Topfner a readus Rapidul în avantaj, ultimele 5 minute aducând doar ratări și greșeli tehnice, inclusiv la ultimul atac al gazdelor. Echipa bucureșteană obține prima victorie în deplasare, în timp ce Corona suferă prima înfrângere a sezonului.
Pentru Rapid urmează restanța cu Gloria Bistrița, pe teren propriu, miercuri, 29 octombrie, de la ora 17.30, în direct pe Pro Arena. Corona merge pe terenul campioanei CSM București, joi, 30 octombrie, de la ora 17.30, de asemenea live pe Pro Arena.
CSM CORONA BRAȘOV – RAPID BUCUREȘTI 25-26 (12-18) Arbitri: Pîrvu / Potîrniche
Corona: Curmenț, Rădoi, Gudelj – Krpez 10, Grozav 4, Lasm 3, Trivic 3, Zivkovic 2, Joao 1, Dumitrașcu 1, Boiciuc 1, Araujo, Van Kreij, Haggerty. Antrenor: Bogdan Burcea.
Rapid: Ciucă, Șandru – Kassoma 5, Ellertsen 5, Pascoal 4, Topfner 4, Korsos 2, Hesselberg 2, Skrobic 2, Polman 1, Lopes 1, Buceschi, Geamănu. Antrenor: Laurent Bezeau.
Foto: Facebook Corona Brașov.

