Un eveniment de clasă: Gala Handbalului Prahovean

În vremuri în care echipele de handbal se desființează pe capete ori se retrag din competiții, Asociația Județeană de Handbal Prahova a organizat un eveniment de elită. Prima ediție a Galei Handbalului Prahovean a strâns la Palatul Culturii din Ploiești toată crema handbalului din județ.

„E o seară în care celebrăm excelența în handbal. Handbalul prahovean are potențial, un potențial pe care îl vom vedea pe scenă, handbalul prahovean are forță  pentru că sunt 14 cluburi afiliate la AJH și, nu în ultimul, are valoare datorită dumneavoastră și performanțelor dumneavoastră. În această seară, nu premiem doar performanța, ci și munca, ambiția, talentul și pasiunea unor oameni care au reușit performanțe remarcabile în sezonul 2024-2025. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru handbalul prahovean și pentru cel românesc și dați-mi voie să mă înclin în fața dumneavoastră”, a spus președintele AJH Prahova, Romeo Ștefan, în emoționantul său discurs din debutul galei.

Au fost premiate cluburile afiliate, apoi cele care au obținut calificări la turneele finale, CSM Ploiești cucerind un titlu de campioană la junioare 4 (antrenor Robert Comendant) și junioare 3 (antrenori Leonard Cristescu și Geta Opincariu). Au fost, de asemenea, premiați mai mulți tineri sportivi prahoveni componenți ai loturilor naționale, precum și team-managerii Bogdan Dinu (CSM Ploiești), Ionuț Georgescu (Academia Junior Ploiești) și Cătălin Popescu (CSJ Prahova).

Festivitatea s-a încheiat cu două premii speciale acordate partenerului AJH Prahova, firma Roby Gas Trading, și fostului președinte al asociației, Cristian Iancu.

A fost un eveniment care și-a onorat titulatura de „Gală”, un adevărat model de promovare și apreciere a handbalului. De altfel, pentru mulți dintre cei care au urcat pe scenă, seara de 20 noiembrie va rămâne una de neuitat. „Noi, părinții, vă mulțumim pentru emoția pozitivă creată micilor handbaliste. Fiica mea mi-a spus că îi tremurau picioarele când a fost chemată pe scenă, alături de coechipiere„, a fost mesajul transmis organizatorilor de tatăl unei tinere handbaliste. Un mesaj care sintetizează exact cele petrecute joi seara, în Palatul Culturii din Ploiești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *