Memorialul Marcel Păunică – un festival al emoțiilor de Moș Nicolae
Peste 140 de copii au celebrat handbalul într-un festival al emoțiilor. Pe 6 decembrie, sala “Orizont” din Bacău a găzduit Memorialul „Marcel Păunică” – Ediția de Moș Nicolae, un eveniment sportiv dedicat handbalului juvenil din Moldova.
Competiția a reunit peste 140 de copii de la cluburi din Bacău, Vaslui, Suceava, Buhuși și Piatra Neamț, transformând ziua într-un festival al emoțiilor, fair-play-ului și bucuriei pure de a juca. Turneul, dedicat memoriei regretatului antrenor Marcel Păunică, a fost organizat de CSS Bacău și ProTeam Handbal, cu sprijinul Asociației Județene de Handbal Bacău.
„A fost o zi specială, în care copiii au arătat ce înseamnă energia, pasiunea și frumusețea handbalului. Suntem mândri să ducem mai departe valorile pe care Marcel Păunică le-a insuflat generațiilor de sportivi”, au declarat organizatorii.
Datorită partenerilor implicati, toți copiii au fost câștigători și au fost premiați cu medalie, diplomă, pizza și un pachet generos de dulciuri.
Evenimentul a fost posibil datorită sprijinului unor parteneri implicați în dezvoltarea sportului juvenil: Gran Gourmet Ristorante, Davemob SRL, Asociația Raza de Bine, AMATO, Instal Point SRL, CSS Bacău, AJH Bacău.
Mulțumiri speciale merg către părinți, pentru susținere, implicare și energia pe care o aduc la fiecare eveniment.
Pe parcursul competiției, copiii au evoluat atât la mini-handbal, cât și la baby-handbal, într-un format fără presiunea rezultatelor, în care accentul a fost pus pe participare, prietenie și dezvoltare personală. Au participat: PROTEAM BACĂU, CSS BACĂU, PALATUL COPIILOR BACĂU, CSM VASLUI, AS SPORTUL PIATRA NEAMȚ, LPS SUCEAVA și CSO BUHUȘI. Memorialul „Marcel Păunică” continuă să promoveze educația prin sport, respectul și spiritul de echipă.
ProTeam Handball Academy este un proiect dedicat dezvoltării copiilor prin sport, cu obiectivul de a crea un mediu sănătos, educativ și motivant pentru practicanții de handbal de toate vârstele. Academia se concentrează atât pe pregătirea sportivă, cât și pe formarea caracterului, disciplină, cooperare și încredere în sine.
Academia a fost fondată de antrenorii Rareș Păunică, Răducu Tamaș și Ionuț Rotaru, proveniți din handbalul de performanță și dedicați formării unei noi generații care să ducă mai departe tradiția handbalului băcăuan.

