Liga Florilor / Bogdan Burcea a câștigat duelul foștilor antrenori ai naționalei feminine

Anul 2026 a început în trombă în Liga Florilor, cu un meci de zile mari, în sala „Dumitru Popescu-Colibași” din Brașov, duelul antrenorilor care au demisionat de la naționala feminină în toamnă. Corona și SCM Râmnicu Vâlcea au oferit un joc spectaculos, în care cele două combatante s-au succedat la conducere, echipa pregătită de Bogdan Burcea impunându-se la limită datorită inspirației Biancăi Curmenț. Practic, soarta partidei s-a decis între minutele 50 și 56, când Corona a avut un parțial de 5-1 care i-a asigurat un avantaj de trei goluri, 34-31, ce s-a dovedit decisiv în final. Sorina Grozav a fost golghetera unei partide care a beneficiat de un arbitraj foarte bun al „internaționalilor” Stark și Ștefan. Chiar dacă raportul greșelilor tehnice a fost de 16-9 pentru Corona, „scorul” intervențiilor portarilor a fost de 15-7 pentru gazde.

Corona Brașov mai are de disputat două partide în această săptămână, miercuri la Galați în campionat și duminică pe teren propriu în EHF European League, cu Dijon.

CSM CORONA BRAȘOV – SCM RÂMNICU VÂLCEA 34-33 (19-19) Arbitri: Stark / Ștefan

Corona: Gudelj, Curmenț, Rădoi – Grozav 12, Krpez 6, Zivkovic 3, Boiciuc 3, Trivic 3, Haggerty 3, Van Kreij 2, Lasm 2, Dumitrașcu, Joao. Antrenor: Bogdan Burcea.

Vâlcea: Bartulovic, Quiniou, Kelemen – Maidhof 8, Necula 6, Zschocke 5, Hove 5, Lykkegaard 4, Wollik 3, Wulff 2, Ljepoja, Madsen, Gautschi, Florica, Lund, Elghaoui. Antrenor: Florentin Pera.

Foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea Handbal feminin.

Tot luni, 5 ianuarie, la Târgu Jiu, campioana CSM București a bifat a unsprezecea victorie consecutivă în campionat, însă după o evoluție modestă. Duminică, de la ora 17, echipa bucureșteană va juca în Champions League, la Odense.

CSM TÂRGU JIU – CSM BUCUREȘTI 21-27 (13-15) Arbitri: Băbău / Roibu

Tg. Jiu: Babovic, Varga – Simao 9, Bardac 3, Frățilescu-Gavrilă 2, Zinatullina 2, Dumbrăvean 2, Nicolae 2, Chiricuță 1, Moldovan, Darie. Antrenor: Liviu Andrieș.

București: Moreschi, Eriksson – Hansen 5, Mihai 4, Jaukovic 4, Omoregie 4, Friis 2, Maslova 2, Pintea 2, Ostergaard 1, Freriks 1, Brnovic 1, Szoke 1, Novak. Antrenor: Iulia Curea.

Marți, 6 ianuarie, de la ora 18, se va disputa primul meci din etapa a douăsprezecea, CSM Slatina – Rapid București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *