România va organiza mondialele de junioare în această vară

Federația Internațională de Handbal (IHF) a anunțat vineri că a atribuit dreptul de organizare a campionatului mondial de junioare (U18) României. Competiția va avea loc în perioada 29 iulie – 9 august, partidele urmând să aibă loc în Craiova, Mioveni, Pitești și Râmnicu Vâlcea. Finala se va disputa la Pitești. La mondialele U18 vor participa 32 de echipe. Ultima dată când țara noastră a găzduit un mondial rezervat juniorilor a fost în 1977.

În această vară, România va organiza și europenele de tineret masculin (U20), între 8 și 19 iulie, la Cluj-Napoca și Turda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *