EHF Euro 2026 / Înfrângere în ultima secundă cu Macedonia de Nord
Echipa națională masculină și-a încheiat parcursul la campionatul european cu a treia înfrângere consecutivă, 23-24 cu Macedonia de Nord. O înfrângere amară, în condițiile în care macedonenii au înscris golul victoriei în ultima secundă.
România a intrat foarte greu în meci, primele trei atacuri au fost finalizate cu pase greșite, iar primul gol a venit în minutul 11, la 4-0 pentru Macedonia de Nord. La ultimul meci în tricoul naționalei, Mihai Popescu si-a ținut echipa în joc în primele 30 de minute, cu 7 intervenții. A fost 13-9 la pauză pentru ex-iugoslavi, după o primă repriză în care handbaliștii noștri au comis 10 greșeli tehnice.
România și-a ridicat nivelul în defensivă în repriza secundă, macedonenii aflându-se adesea în dificultate în atacul pozițional. Și atacul a funcționat peste nivelul primei reprize, astfel că echipa noastră a reușit să egaleze la 22 în minutul 57, irosind apoi un atac care ar fi putut-o aduce în avantaj. Kuzmanovski a marcat din 7 metri pentru 23-22, după care Daniel Stanciuc a egalat când mai erau 7 secunde. Macedonenii au repus rapid, replierea noastră a fost aproximativă, iar Kosteski a înscris în ultima secundă. Încă o dată, am jucat ca niciodată și am pierdut ca întotdeauna…
MACEDONIA DE NORD – ROMÂNIA 24-23 (13-9) Arbitri: Lah / Sok (Slovenia)
Macedonia de Nord: Mitrevski (2/10), Tomovski (5/18) – Kuzmanovski 9/15, Nenad Kosteski 4/5, Gjorgiev 3/3, Mitev 3/5, Djonov 2/3, Serafimov 2/5, Peshevski 1/4, Velkovski 0/1, Atanasijevikj 0/1, Markoski, Ojlevski, Stojkovikj, Alarov, Nikola Kosteski. Antrenor: Filip Lazarov.
România: Popescu (10/28), Iancu (0/5) – Nistor 8/8, Dedu 4/4, Grigore 2/2, Stanciuc 2/5, Buzle 2/3, Andrei 2/4, Nagy 1/1, Botea 1/3, Cumpănici 1/2, Vereș 0/2, Stănescu 0/2, Racoțea 0/1, Militaru, Szasz. Antrenor: George Buricea.
Foto: kolektiff images – eurohandball.com.

