Sorin Dinu și Ramona Farcău și-au lansat oficial candidaturile
Actualul vicepreședinte al Federației Române de Handbal, Sorin Dinu, împreună cu fosta mare internațională Ramona Farcău, și-au lansat oficial candidaturile pentru funcțiile de președinte, respectiv vicepreședinte, într-o conferință de presă. Un eveniment organizat cât se poate de „profi”, un semn de respect pentru lumea handbalului românesc.
Sorin Dinu și-a prezentat programul, unul articulat și coerent, cuprinzând măsuri vizând sectorul juvenil, reorganizarea federației și modificări ale statutului. Alături de cei doi candidați a stat Aurelian Roșca, propus pentru funcția de director tehnic al FRH. Astfel, cei prezenți au avut ocazia să asculte discursul unui profesionist despre reforma sectorului de copii și juniori. Nu lozinci, nu gargară, nu chatGPT, ci lucruri concrete.
Au fost și multe întrebări, care au făcut ca evenimentul să dureze 80 de minute, în care s-au discutat multe din problemele handbalului românesc și posibilele soluții de redresare. Răspunzând unei întrebări referitoare la secretarul general, Sorin Dinu a lăsat de înțeles că este adeptul continuității. El a mai spus că va exista și un director/coordonator tehnic pentru sectorul masculin, Aurelian Roșca urmând să se ocupe de segmentul feminin.
De notat prezența în sală a unor nume sonore care susțin echipa Dinu – Farcău, respectiv Luminița Huțupan, Carmen Amariei, Mihai Popescu și Alin Șania.
Concluzionând, echipa formată din Sorin Dinu și Ramona Farcău este deocamdată singura care a prezentat un program coerent și articulat, dar și echipa cu care îl va implementa. În plus, e o echipă care nu joacă pe cartea politică și care, în cazul unei victorii, nu va avea de achitat datorii de campanie.
Înregistrarea conferinței de presă poate fi urmărită pe pagina de Facebook Handbal Mania.

