Evelina Eriksson: ,,Este frustrant că știam exact ce vor face și tot au reușit să își impună jocul”
Portarul lui CSM București, Evelina Eriksson, s-a declarat dezamăgită după înfrângerea suferită în semifinala cu Metz Handball și consideră că echipa nu a reușit să atingă nivelul dorit într-un meci atât de important.
„Este foarte greu acum. Sunt dezamăgită, bineînțeles. Metz nu ne-a surprins cu nimic, iar asta este poate și mai frustrant, pentru că știam exact ce vor face și tot au reușit să își impună jocul. Nu cred că am ajuns la nivelul la care ne doream să fim astăzi”, a declarat Eriksson.
Suedeza a respins ideea că lipsa meciurilor oficiale înaintea turneului final ar fi influențat evoluția echipei.
„Nu putem să ne plângem de nimic. Am avut tot timpul din lume să pregătim acest meci și am făcut-o. Dar Metz este o echipă foarte bună, iar echipele bune fac foarte bine lucrurile pe care le stăpânesc.”
Eriksson a explicat că jocul rapid și eficiența francezelor pe faza de tranziție au făcut diferența.
„Aleargă foarte mult, marchează multe goluri pe contraatac și chiar cu portarul. Poate nu au cele mai spectaculoase aruncătoare, dar joacă foarte inteligent și ne-au pedepsit de fiecare dată când am făcut greșeli în atac.”
Portarul lui CSM București spune că echipa trebuie să se refacă rapid din punct de vedere mental înaintea meciului pentru medalia de bronz.
„Trebuie să ne regăsim puțin. Nu este vorba despre lipsă de încredere, pentru că știm ce putem face, dar trebuie să revenim mental. Mai avem un meci și încă o șansă la o medalie, iar acum pe asta trebuie să ne concentrăm. Sunt dezamăgită, desigur. Dacă nu aș fi dezamăgită, atunci ar fi ceva în neregulă. Dar avem timp să ne recuperăm și să revenim mai puternice mâine.”
Foto: Emilia Nicolae.

