Cupe EuropeneHandbal feminin

EHF European League / SCM Râmnicu Vâlcea, victorie clară cu Metzingen

SCM Râmnicu Vâlcea a făcut un pas important în campania europeană din acest sezon, după ce a învins sâmbătă formația germană TUSSIES Metzingen cu 39-24 (19-11), în Sala Sporturilor „Traian”, în prima manșă a turului 2 de calificare în EHF European League.

Echipa pregătită de Florentin Pera a depășit un început de partidă favorabil oaspetelor și a controlat autoritar restul întâlnirii, construindu-și un avantaj de 15 goluri înaintea returului din Germania.

SCM Râmnicu Vâlcea a intrat în prima sa confruntare europeană din acest sezon după remiza, 26-26, obținută la mijlocul săptămânii pe teren propriu cu SCM Universitatea Craiova, în Liga Florilor. Sala „Traian” nu a avut de această dată tribunele pline cu care eram obșnuiți fiind doar 1.371 de spectatori, însă cei prezenți au creat treptat o atmosferă pe măsura jocului oferit de echipa gazdă.

Începutul nu anunța însă diferența care avea să se înregistreze la final. Metzingen a intrat mai bine în meci și s-a desprins la 3-0, dar reacția vâlcencelor a venit fără precipitare. Echipa lui Florentin Pera și-a regăsit treptat ritmul, a crescut nivelul defensiv și a început să găsească tot mai multe soluții în atac, iar raportul de forțe s-a schimbat clar pe măsură ce prima repriză a avansat. De la avantajul inițial al formației germane s-a ajuns la 19-11 pentru SCM la pauză, o diferență de opt goluri care oferea deja gazdelor controlul primei manșe.

Atac împărțit și 15 goluri avans înaintea returului

Vâlcea nu a tratat repriza secundă ca pe una de conservare a avantajului, iar acesta a fost unul dintre aspectele importante ale partidei. Ritmul ofensiv s-a menținut, diferența a continuat să crească, iar SCM a marcat 20 de goluri după pauză, față de cele 13 reușite de Metzingen, pentru un categoric 39-24 la final. Victoria devine cu atât mai importantă într-o dublă manșă în care calificarea se decide la scorul general, returul fiind programat pe 10 octombrie, în Germania. Câștigătoarea confruntării va merge în turul al treilea al EHF European League.

Forța ofensivă a formației vâlcene a fost susținută de distribuția foarte bună a golurilor. Amalie Nielsen și Zoë Sprengers au fost principalele marcatoare, cu câte șase reușite, Tuva Høve și Julia Maidhof au înscris câte cinci, iar Grace Zaadi a adăugat patru goluri. În total, 12 jucătoare de câmp ale SCM-ului și-au trecut numele pe lista marcatoarelor, imaginea unui atac în care responsabilitatea nu a rămas concentrată asupra uneia sau a două handbaliste. De partea cealaltă, Johanna Farkas a dus greul ofensivei germane, cu nouă goluri, urmată de Gabriela Clausson Bitolo, cu cinci.

Și eficiența de la 7 metri a fost maximă pentru ambele formații: SCM Râmnicu Vâlcea a transformat toate cele patru aruncări primite, iar Metzingen a încheiat cu trei goluri din trei aruncări.

La final, o diferență de 15 goluri, care nu putea fi anticipată după începutul greoi, 0-3 în primele cinci minute, însă Vâlcea a răspuns printr-un joc tot mai sigur și a reușit să transforme o confruntare care se anunța dificilă într-o victorie care îi oferă o marjă importantă înaintea returului.

SCM Râmnicu Vâlcea – TUSSIES Metzingen 39-24 (19-11) Arbitri: Rafik Heddid / Morgan Picot (Franța)

SCM Râmnicu Vâlcea: Krogh, Bartulovic – Nielsen 6, Sprengers 6, Høve 5, Maidhof 5, Zaadi 4, Elghaoui 3, Dekker 3, Lykkegaard 3, Smits 1, Florica 1, Stoica 1, De Araujo Frossard 1, Arntzen, Sajka. Antrenor: Florentin Pera.
TUSSIES Metzingen: Weiss, Suba – Farkas 9, Clausson Bitolo 5, Petzold 4, Cholevová 3, Stumpf 2, Sabatnig 1, Röpcke, Goldammer, Kähr, Demmel, Hübner, Schlipf. Antrenor: Ferenc Rott.

Foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal feminin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *