Liga Florilor / Brăila făcută K.O. la Brașov, egal dramatic la Zalău
Etapa a opta a campionatului primului eșalon feminin a programat duminică, 1 noiembrie, patru partide. În primul meci al zilei, HC Zalău a scăpat printre degete victoria în partida de pe teren propriu cu CSM Târgu Jiu. Echipa lui Gheorghe Tadici a condus permanent după minutul 19, avea 2 goluri avans cu 40 de secunde înainte de final, dar a fost egalată în ultimele secunde.
Venirea lui Adrian Chiruț la Corona Brașov a fost de bun augur pentru gruparea ardeleană, care a surclasat-o pe Dunărea Brăila cu un neverosimil 34-19. Un meci în care s-au comis nu mai puțin de 33 de greșeli tehnice (16 Corona și 17 Dunărea), în care Renata de Arruda a închis poarta gazdelor (45%) și în care nimic n-a mers în tabăra oaspetelor. Jucătoarele Coronei au arătat un nivel ridicat de determinare, s-au apărat foarte bine și, în pofida numărului mare de greșeli tehnice, au avut un procentaj ridicat de reușit a aruncărilor, 77%.
Final pe muchie de cuțit și la Baia Mare, acolo unde CSM Slatina a reușit a treia victorie în deplasare a sezonului.
Vicecampioana CSM București a câștigat previzibil la Iași, scor 33-13, la capătul unui joc în care a avut 14 marcatoare.
Luni, 2 noiembrie, de la ora 20, va avea loc penultimul meci al etapei, SCM Universitatea Craiova – Rapid București, în direct pe TVR Sport. Clasamentul la zi, programul meciurilor următoare și topul golgheterelor, AICI.
HC Zalău – CSM Târgu Jiu 26-26 (13-12) Arbitri: Chiruță / Murariu
Zalău: Rus – Bălan 9, Ben Abdallah 6, Niță 4, Vintilă 3, Bălăceanu 2, Iordache 1, Armenteros 1, Sava, Jlezi, Neacșu, Tudosie, Verdeș, Mici. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Tg. Jiu: Babovic, Kostic – Perez Buforn 5, Dumbrăvean 4, Chiricuță 4, Santos 4, Hrvatin 3, Berca 2, Nicolae 2, Bardac 1, Perianu 1, Eiler, Cișmașu, Șerban. Antrenor: Liviu Andrieș.
CSM Corona Brașov – HC Dunărea Brăila 34-19 (19-10) Arbitri: Drăghici / Drăguț
Corona: Arruda, Janurik – Kochaniak 8, Balsam 6, Popa 4, Makeeva 4, Bazaliu 3, Grozav 3, Berbece 2, Afentaler 1, Șerban 1, Dumitrașcu 1, Kerekes 1, Neagu, Iordachi, Varga. Antrenori: Mariana Tîrcă, Adrian Chiruț.
Dunărea: Curmenț, Trusova, Șerban – Kirdiasheva 5, Laslo 4, Necula 4, Mihai 2, Jezic 1, Boiciuc 1, Roșu 1, Mohamed 1, Klikovac-Olteanu, Lixăndroiu, Raicea, Mihăilă. Antrenor: Bogdan Burcea.
Minaur Baia Mare – CSM Slatina 27-30 (15-15) Arbitri: Pîrvu / Potîrniche
Minaur: Kapitanovic, Mihiș – Quintino 6, Mbengue 6, Spugnini 5, Homdrom Rusten 4, Porsmyr 3, Sablic 2, Damian 1, Santos, Mițicuș. Antrenor: David Ginesta.
Slatina: Hauge, Kelemen – Kacsor 9, Lundback 8, Papp 5, Gorna 3, Olaru 3, Cazanga 1, Țîrle 1, Dincă, Vasiliu, Popescu, Vukcevic, Matea. Antrenor: Andrei Popescu.
CSM Iași – CSM București 13-33 (9-19) Arbitri: Basso / Tofan
Iași: Popa-Băban, Figueira – Novovic 8, Mitrache 2, Hrenaru 1, Florea 1, Molkova 1, Olaru, Șupială, Pavel, Stana, Trică, Terciu. Antrenor: Daniel Bura.
București: Șandru, Dumanska 1 gol, Gabriel – Friis 5, Karlsson 4, Dmitrieva 3, Brandenborg 3, Maslova 3, Hansen 2, Forsberg 2, Voicu 2, Novak 2, Brnovic 2, Faluvegi 2, Petrache 1, Kuczora 1. Antrenor: Bojana Popovic.
Foto: Facebook Corona Brașov.

