Muhamed Zulfic: ”Îi respectăm pe finlandezi, dar nimeni nu ia puncte ușor la noi acasă”

Campioana României joacă miercuri, de la ora 19.30, un meci foarte important pentru calificarea în faza următoare a Champions League, în compania formației finlandeze Riihimaen Cocks. Dinamoviștii au nevoie de două victorii în ultimele două meciuri din grupă, împotriva ultimelor două clasate. Iată ce a declarat, pentru Handbal Mania, specialistul echipei bucureștene la aruncările de la 7 metri, Muhamed Zulfic.

Am avut, la Elverum, o șansă mare să câștigăm, dar am lăsat acel meci în urmă, iar acum suntem concentrați doar asupra jocului de miercuri. La fel ca în fiecare meci, vom face totul pentru a câștiga. Riihimaen Cocks e o echipă bună, îi respectăm, dar nimeni nu ia puncte ușor atunci când jucăm acasă. Cu siguranță că vom da tot ce avem mai bun pentru a câștiga această partidă. Sper ca suporterii noștri să vină în număr mare la sală pentru a ne susține, fiindcă ei au reprezentat mereu al optulea jucător al echipei noastre. Muhamed Zulfic

Foto: Facebook Radio Dinamo 1948

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *