Recital Șelaru la Chiajna, iar Dunărea Călărași învinge clar Steaua

Dunărea Călărași a furnizat surpriza primei etape a returului Ligii Zimbrilor, reușind să câștige fără drept de apel pe terenul vicecampioanei Steaua. Omul meciului a fost portarul George Șelaru, ale cărui intervenții au făcut diferența, în condițiile în care poarta Stelei a fost modestă, cu mențiunea că Tudor Stănescu a părăsit terenul accidentat în prima repriză.

Oaspeții au avut un început mai bun de meci și s-a desprins la 4 goluri, 8-4, în minutul 11, iar Ovidiu Mihăilă s-a văzut nevoit să ia primul time-out. Vartic a dus, însă, scorul la 12-7 pentru oaspeți în minutul 18, după care un contraatac fructificat de Radojkovic a mărit diferența la 6 goluri pentru Dunărea, în minutul 19. Un minut mai târziu, antrenorul Stelei a cerut la doilea time-out. ”Asta-i atitudine ? Chiar nu vă e rușine un pic ?”, le-a spus antrenorul vicecampioanei elevilor săi. De partea cealaltă, la adăpostul celor 6 goluri, Serhyi Bebeshko le-a cerut călărășenilor să renunțe la repunerile rapide cu care făcuseră ravagii, iar diferența a rămas aceeași la finalul primelor 30 de minute.

În debutul reprizei secunde, George Șelaru a închis poarta oaspeților, Gabriel Bujor a făcut 22-15 în minutul 35, cu o aruncare de la 9 metri, iar Radojkovic a dus scorul la un neverosimil 24-16 în minutul 38, după care Ovidiu Mihăilă și-a consumat ultimul time-out. Vicecampioana n-a reușit să revină, negăsind soluții în fața unui Șelaru în mare formă, iar Dunărea Călărași a obținut o victorie clară și meritată. Fără să influențeze rezultatul, arbitrii Doru Manea și Radu Iliescu au comis numeroase și, pe alocuri, nepermise greșeli.

Steaua București – Dunărea Călărași 29-34 (14-20)

Steaua: Stănescu, Babasafari – Grbovic 9, Milosevici 5, Johannson 3, Florea 3, Humet 3, Georgescu 2, Vujic 2, Roșu 1, Stavrositu 1. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Călărași: Șelaru – Radojkovic 9, Hanțaru 8, Dospinescu 4, M. Bujor 4, Soare 3, G. Bujor 3, Vartic 1, Dumitriu 1, Pejovic 1. Antrenor: Serhyi Bebeshko.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *