Vasluiul și-a mai luat un ”stranier” din Est și a început pregătirile
Nou-promovata CSM Vaslui a început luni pregătirile pentru sezonul 2019-2020 și a anunțat un nou transfer. Echipa pregătită de Leonard Bibirig l-a transferat pe ucraineanul Maksym Karamyshev, un masiv inter stânga de 32 de ani, care a evoluat în ultimele trei sezoane în țara de origine, la ZTR Zaporozhye, inclusiv în Cupa EHF. Altfel, de la primul antrenament al vasluienilor au lipsit motivat Andrei Popa, Sebastian Iozu și Sebastian Polocoșer. Primele jocuri de verificare sunt programate spre sfârșitul lunii iulie, pe 25 cu CSM Focșani și pe 27 cu CSM Bacău.
Foto: Facebook CSM Vaslui