Echipele românești vor juca pentru locurile 5-8 la europenele universitare
Echipele Universităților din Pitești și Suceava au pierdut luni partidele din cadrul sferturilor de finală ale campionatelor europene universitare, care se desfășoară în Polonia, la Bydgoszcz. Studenții de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava au pierdut în fața colegilor de la Universitatea din Koln, în timp ce studentele din Pitești au fost învinse de franțuzoaicele de la Universitatea Aix-Marseille. Ambele echipe românești vor evolua în continuare pentru locurile 5-8, atât fetele, cât și băieții urmând să întâlnească marți echipele Universității din Bochum.
Universitatea Koln – Universitatea Suceava 26-22 (10-12). Suceava: Bobeică, Duman – Oancea 5, Alupoaiei 4, Pintilei 3, Poteră 3, Tofănel 2, Cozorici 2, Costea 2, Sandu 1, Hariton. Antrenori: Adrian Chiruț, Iulian Andrei.
Universitatea Pitești – Universitatea Aix-Marseille 23-26 (13-15). Pitești: Hosu, Prodan – Badea 6, Dindiligan 5, Ivan 5, Tămaș 2, Stanca 2, Vasiliu 1, Stoicănescu 1, Bucă 1, Obedeanu, Moisin. Antrenori: Ion Mihăilă, Corina Popescu.
Foto: Facebook EUSA Handball