CSM Făgăraș învinge Turda într-un final dramatic
Etapa a 11-a a Ligii Zimbrilor a programat joi după-amiază patru partide, în cea de la Făgăraș dezondământul stând sub semnul întrebării până în ultimele secunde. CSM Făgăraș a confirmat forma bună pe care o traversează și a câștigat pe teren propriu în fața Potaissei Turda. Prima repriză s-a încheiat la egalitate, după ce gazdele au condus în majoritatea timpului, apoi oaspeții au preluat conducerea în debutul mitanului secund, desprinzându-se la 20-17 în minutul 41. Cu șase minute înainte de final, Potaissa conducea cu 29-26, însă Fane Grigoraș a închis poarta gazdelor, Capotă s-a accidentat destul de grav plonjând la sacrificiu pentru a recupera un balon, iar făgărășenii au reușit patru goluri consecutive și au câștigat pe merit.
”A fost un meci deosebit de greu, lucru normal pentru că am jucat cu Turda, o echipă solidă. Am câștigat pentru că am luptat până la sfârșit și am crezut că putem să o facem și când adversarii aveau câteva goluri în față. Am niște băieți de mare caracter și le mulțumesc că se antrenează și joacă în felul în care joacă, sunt tare mândru de ei. Din păcate, am pierdut un jucător foarte important (Cosmin Capotă – n.r.) pentru o perioadă lungă, se pare. Suntem alături de el și îi mulțumim pentru efortul și sacrificiul făcut la faza accidentării.” Raul Fotonea (antrenor CSM Făgăraș)
CSM FĂGĂRAȘ – POTAISSA TURDA 30-29 (14-14) Arbitri: Theodor Șerbu / Andrei Vasilescu
Făgăraș: Grigoraș, Vîlceanu – Capotă 7, Constantinescu 7, Turcu 5, Ștefan 4, Ragot 3, Hagiu 3, Dincă 1, Mateoniu, Mînea, Vancea, Dedu, Câmpan. Antrenor: Raul Fotonea.
Turda: Irimuș, Szopka – Thalmaier 7, Ghiță 6, Terzic 4, Pavel 3, Pop 2, Talas 2, Cîntec 1, Szoke 1, Savic 1, Șandru 1, Rohozneanu 1, Iancu, Lazăr.