Dinamo, la a doua înfrângere în campionat, victorie clară pentru CSM București

Campioana și lidera autoritară a Ligii Zimbrilor, Dinamo București, a suferit luni seara cea de-a doua înfrângere în campionat, 26-27, pe terenul vicecampioanei HC Dobrogea Sud Constanța. Conform așteptărilor, partida a fost echilibrată și foarte încrâncenată, arbitrii Robert Harabagiu și Silviu Stănescu dictând nu mai puțin de 16 eliminări, Simovic, Mousavi și Savenco fiind descalificați.

Prima repriză a fost extrem de disputată, s-au dat lupte grele pe cele două semicercuri, iar arbitrii Harabagiu și Stănescu au dictat 6 eliminări de 2 minute în primele 30 de minute. Cele două echipe s-au succedat la conducere, iar la pauză gazdele au fost cele care au intrat în avantaj, 13-11. Constanța a început avântat mitanul secund, mărind diferența la 4 goluri în minutul 35, 16-12. Dinamoviștii au greșit mult pe faza de atac, în timp ce poarta n-a scos mare lucru, de partea cealaltă Hendawi a fost în mare formă și, în consecință, diferența a crescut la 5 goluri, 24-19 în minutul 51 și 25-20 în minutul 53.

Campioana s-a apropiat la 24-26 în minutul 57, după un gol al portarului Missaoui, cu o aruncare din apropierea propriului semicerc, apoi Constanța a rămas în 4, după o eliminare la bancă. Chikovani a ratat un 7 metri, după care Vrankovic a înscris în minutul 58. Cu 18 secunde înainte de final, Constanța avea un gol avans și atacul, a intrat în amenințare de pasiv, iar Djordje Cirkovic a cerut time-out. Buricea a pătruns și a aruncat, Missaoui a apărat, dar s-a dictat 9 metri, decizie contestată de dinamoviști, care n-au mai avut timp să încerce atacul egalării.

HC DOBROGEA SUD CONSTANȚA – DINAMO BUCUREȘTI 27-26 (13-11) Arbitri: Robert Harabagiu / Silviu Stănescu

Constanța: Iancu, Hendawi, Vasile – Șandru 7, Chikovani 5, Malinovic 4, Nistor 2, Chiuffa 2, Nikolic 2, Susanu 2, Buricea 2, Mocanu 1, Simovic, Ilie, Andrei, Csog. Antrenor: Djordje Cirkovic.

Dinamo: Missaoui, Heidarirad – Alouini 5, Negru 4, Zulfic 4, Vrankovic 4, Kuduz 3, Asoltanei 3, Vujic 1, Nantes Campos 1, Shebib 1, Savenco, Mousavi, Gavriloaia. Antrenori: Constantin Ștefan, Sebastian Bota.

CSM București a câștigat la pas disputa de pe teren propriu cu CSM Făgăraș, la capătul unui joc echilibrat doar în primul sfert de oră. De la 7-7 în minutul 16, bucureștenii au marcat de 4 ori consecutiv, diferența menținându-se până la pauză. Gazdele s-au desprins decisiv după minutul 40, ajungându-se la o diferență de 10 goluri, 30-20 în minutul 49. Victorie clară a CSM-ului din București, care a revenit pe podium, iar sâmbătă va juca în Suedia, în optimile Challenge Cup, cu Alingsas.

CSM BUCUREȘTI – CSM FĂGĂRAȘ 35-26 (16-12) Arbitri: Ionuț Ifrim / Alexandru Ilisei

București: Krupa, Varo, Pașca – Onyejekwe 9, Ramba 6, Georgievski 6, Teixeira 3, Bizău 4, Caba 3, Mitu 2, Rotaru 1, Dedu 1, Fotache, Militaru, Becheru, Aungurenci. Antrenor: Daniel Anca.

Făgăraș: Grigoraș 1 gol, Ivanov – Ragot 8, Turcu 4, Ungureanu 3, Mazilescu 2, Ștefan 2, Hagiu 2, Capotă 1, Dincă 1, Mateoniu 1, Dedu 1, Constantinescu, Mînea, Arsu. Antrenor: Raul Fotonea.

Foto: Facebook Dinamo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *