Flaviu Sâsâeac: Nu acceptăm sub nicio formă ca victoria noastră de la Timișoara să fie pusă pe seama arbitrajului
Președintele clubului Potaissa Turda s-a declarat revoltat de afirmațiile directorului SCM Timișoara cu privire la arbitrajul de la partida SCM Poli Timișoara – Potaissa Turda 24-25, din Liga Zimbrilor. Iată ce a declarat șeful clubului ardelean pentru Handbal Mania.
În primul rând, nu se pune nicio clipă problema influențării rezultatului de către arbitri. Au ratat în ultimele două minute de două ori singuri cu portarul, a doua oară chiar după ce Păiuș a oprit mingea cu piciorul. Cât despre faza eliminării lui Fenici, e una de manual, știe toată lumea că atingerea extremei în timp ce se lansează spre poartă se sancționează cu 7 metri și eliminare. De aceea, nu acceptăm sub nicio formă ca victoria noastră să fie pusă pe seama arbitrajului. Acelea sunt afirmațiile unui politruc, care nu are nicio legătură cu handbalul, și care vrea să-și justifice propria incompetență aruncând vina pe arbitri. Să nu uităm câți jucători au plecat în această iarnă de la Timișoara, Milos Dragas a venit la noi neplătit de patru luni. Adică nu spun nimic oamenii care se pricep și vine acest politruc să comenteze arbitrajul, scopul lui fiind, de fapt, să distragă atenția de la problemele clubului din Timișoara. Flaviu Sâsâeac
Video: turdanews.net