Problema promovării în Liga Zimbrilor s-a rezolvat deja: Moldova va avea 5 echipe în prima ligă masculină

Partidele zilei a doua a turneului de promovare în Liga Zimbrilor, care se desfășoară în acest weekend la Sfântu Gheorghe, au clarificat situația echipelor care vor juca de marți în primul eșalon masculin. În primul meci al zilei, Magnum Botoșani a muncit mult pentru victoria cu CSM Alexandria, la capătul unui joc aspru, în care s-au dictat nu mai puțin de 15 eliminări. În cel de-al doilea joc de sâmbătă, CSU Suceava a învins-o clar, dar mai greu decât era previzibil, pe Unirea Sânnicolau Mare.

Duminică, de la ora 13.30, cele două echipe neînvinse la acest turneu se vor întâlni pentru a stabili câștigătoarea competiției, dar și programul în primele 3 etape ale Ligii Zimbrilor, care se vor juca de marți până joi tot la Sfântu Gheorghe. Astfel, câștigătoarea turneului le va întâlni pe CSM București, HC Dobrogea Sud Constanța și Dunărea Călărași, în timp ce a doua clasată le va avea ca adversare pe Steaua, CSM Făgăraș și Dinamo. Niciuna din variante nu pare mai avantajoasă decât cealaltă. În caz de egalitate, Magnum Botoșani va fi câștigătoarea turneului, având golaverajul mai bun cu 1 gol față de Suceava.

CSM ALEXANDRIA – MAGNUM BOTOȘANI 26-30 (13-16) Arbitri: Ionuț Ghiță / Sebastian Topliceanu

Alexandria: Coveianu, Staicu – Moldovanu 8, L. Nițu 5, Costea 3, Dobrincu 3, Hoinaru 2, Manole 2, Chiorean 1, Voicu 1, Boriceanu 1, Dima, Grosu, R. Nițu. Antrenor: Liviu Candidatu.

Botoșani: Bobeică, Nicolaevici, Mihăescu – Lakovic 8, Mihăilescu 6, Lazurcă 6, Polocoșer 5, Trif 2, Szasz 2, Adomnicăi 1, Săulescu, Șoldănescu, Vamanu, Negru, Dumitrescu. Antrenor: Florin Ciubotariu.

CSU SUCEAVA – UNIREA SÂNNICOLAU MARE 35-27 (16-13) Arbitri: Ionuț Ghiță / Sebastian Topliceanu

Suceava: Grigoraș, Makaria – Oancea 5, Sadovyi 5, Dascălu 3, Furak 3, Pintilei 3, Nalbantoglu 3, Loic 3, Câmpan 3, Popia 2, Tofănel 2, Olariu 2, Balasz 1, Fodorean, Manjic. Antrenor: Adrian Chiruț.

Unirea: Hegedus, Kurucz – Roosz-Suba 10, Vișan 6, Cosoi 3, Morar 2, Puia-Krucsai 2, Mutu 2, Gabor 2, Sonohat, Parasca, Drăgănescu, Voicu, Becker, Izvineanțu, Hiticaș. Antrenor: Jozsef Roosz-Suba.

Foto: btonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *