Norvegia este noua campioană europeană la feminin

Norvegia a învins duminică seara, scor 22-20, campioana europeană en-titre, Franța, în finala campionatului european care s-a desfășurat în Danemarca. Echipa  nordică a terminat turneul final fără înfrângere, obținând opt victorii din tot atâtea partide disputate. În finala cu Franța, Norvegia a condus mai mereu în primele 45 de minute, a avut și 5 goluri avans, echipa franceză a luat conducerea cu 19-18 în minutul 54, însă a mai înscris doar o dată în ultimele 6 minute. Marea surpriză a europenelor rămâne, însă, Croația, care și-a adjudecat medaliile de bronz după ce a învins în finala mică Danemarca, scor 25-19.

Echipa ideală a turneului: Sandra Toft (Danemarca, portar), Camilla Herrem (Norvegia, extremă stânga), Vladlena Bobrovnikova (Rusia, inter stânga), Stine Oftedal (Norvegia, centru), Ana Debelic (Croația, pivot), Nora Mork (Norvegia, inter dreapta), Jovanka Radicevic (Muntenegru, extremă dreapta), Line Haugsted (Danemarca, apărătoare). MVP-ul turneului a fost desemnată franțuzoaica Estelle Nze Minko.

Foto: Facebook EHF Euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *