Adrian Vasile a preluat frâiele naționalei feminine până la sfârșitul anului
FRH a anunțat marți noul selecționer al naționalei feminine, acesta fiind Adrian Vasile, adică prima opțiune rezultată în urma voturilor Comisiei tehnice. El o va antrena, în paralel, pe CSM București și îl va avea ca secund pe norvegianul Bent Dahl, în timp antrenorul cu portarii va rămâne Jaume Fort Mauri.
„Lucrurile sunt puse pe un drum corect. Contractul este valabil până pe 20 decembrie anul curent şi îmi doresc din suflet să ne oblige actualul staff tehnic să semnăm pe tot ciclul olimpic pentru Paris”, a spus Alexandru Dedu, președintele FRH, citat de frh.ro.
„Fără îndoială, este cea mai mare onoare a vieţii mele să fiu antrenorul echipei naţionale… Este un drum pe care de abia aştept să-l începem. Eu şi staff-ul meu suntem foarte motivaţi să ne îndeplinim primul obiectiv, acela de a ne califica la JO de la Tokyo”, a spus Adrian Vasile, conform aceleiași surse.
Prima competiție oficială a noului colectiv tehnic va fi turneul de calificare la Jocurile Olimpice, programat în Muntenegru, în perioada 19-21 martie.
Foto: frh.ro