A început campionatul junioarelor II – rezultate și casete tehnice

De miercuri până duminică au loc primele turnee din cadrul campionatului rezervat junioarelor II, structurat în acest sezon în opt serii geografice. În prima repriză, echipele sunt obligate să utilizeze un sistem defensiv 5-1, om la om, în zonă sau combinat. De asemenea, în ceea ce privește punctele ce pot fi obținute după un joc, sistemul este unul nou:

− 1 punct – fiecare repriză câștigată;
− 0,5 puncte – fiecare repriză terminată la egalitate;
− După fiecare repriză, scorul se reia de la 0:0. Scorul final se calculează adunând golurile înscrise de fiecare echipă în cele 2 reprize. Victoria revine echipei care a înscris numărul cel mai mare de goluri. Maxim de puncte per meci: 5.
− 2 puncte – joc câștigat
− 1 punct pentru fiecare echipă – joc încheiat la egalitate
− 0 puncte – joc pierdut
− -1 punct pentru nerespectarea cerințelor de vârstă
− -2 puncte prin neprezentare sau prin decizia Comisiei Centrale de Competiții a F.R.H., ratificată de Comisia de Disciplină, în urma acceptării unei contestații
− 1 punct bonus pentru fiecare meci în care se respectă cerințele de talie.

Ca de obicei, încercăm să vă prezentăm cât mai multe casete tehnice din competițiile juvenile, articolul urmând a fi actualizat pe măsura încheierii partidelor din prima etapă.

SERIA A (Bacău, observator Remus Cojocaru)

LPS SUCEAVA – CSM BACĂU 17-53 (7-26; 10-27) Arbitri: Eduard Babă / Cătălin Ungureanu

Suceava: Talpariu, Irimescu – Chiriliuc 7, Moțcu 3, Sandu 3, Preluca 2, Casoschi 1, Țugui 1, Alexandrovici, Știrbu, C. Rotariu, Șaramet, Sofronei, M. Rotariu, Puha. Antrenor: Ilie Pîțu.

Bacău: Sofron, Bontaș, Pintilie – Dany Bârsan 10, Daria Bârsan 9, Tăbăcaru 7, Anchidin 7, Păduraru 5, Scutaru 4, Brașovianu 4, Banu 3, Hermeziu 2, Huțuțui 2, Vrîncianu, Grădinaru. Antrenori: Costică Petrea, Adi Brezan.

CSM GALAȚI – CSS BACĂU 15-33 (5-18; 10-15) Arbitri: Liviu Gheorghiu / Sebastian Hagiu

Galați: Barbu, Șerban – Leagăn 5, Filip 2, Dănilă 2, Pelin 2, Jalbă 2, Bălănică 1, Crăciun 1, Codreanu, Dobrea, Popovici, Leu, Trincă, Dabija. Antrenor: Valeriu Costea.

Bacău: Dediu, Bordeianu – Apostu 7, Măgirescu 6, Ungureanu 5, Rău 4, Frăsinel 4, Dinu 3, Pozînărea 2, Botezatu 1, Hriban 1, Solonțanu, Ciosu, Olariu, Munteanu. Antrenori: Georgiana Vîntu, Marius Căpușă.

SERIA B (Buzău, observator Vasile Pavel)

ACS OLIMPIC MIZIL – LPS BUZĂU 20-33 (11-13; 9-20) Arbitri: M. Grădinaru / S. Onofrei

Mizil: Cătălin, Coman – Pandelea 9, Iancu 5, Bucur 3, Comănescu 2, Pavel 1, Marinescu, Militaru, Butoi. Antrenor: Andreea Sandu.

Buzău: Cucu, David – Crăciunescu 10, Stancu 7, Moise 5, Serdin 4, Plăcintă 3, Nechita 2, Cristea 2, Ieftimie, David, Chiheran, Grigore. Antrenori: Lucian Sandu, Marian Stanciu.

CSM PLOIEȘTI – CSM RM. SĂRAT 38-17 (22-8; 16-9) Arbitri: Andreea Arsene / Carmen Bontea

Ploiești:Bianca Voicilă 1 gol, Floroiu – Manole 10, Grădișteanu 9, Burtea 5, Gavrilă 4, Manolache 2, Leescu 2, Popescu 2, Toma 2, Rădulescu 1, Blidaru, Stoica, Radu, Briana Voicilă, Iordache. Antrenor: Romeo Ștefan.

Rm. Sărat: Sorescu – Hinta 6, Bucur 4, Cazan 3, Bălășoiu 1, Ganea 1, Catus 1, Necula 1, Solomon. Antrenor: Florentin Preda.

CSS PLOIEȘTI – HC ACTIV CSO PLOPENI 26-28 (13-18; 13-10) Arbitri: Mihai Pîrvu / Mihai Potîrniche

Ploiești: A. Cazan – Profirescu 6, D. Cazan 5, Mavrodin 4, Lupișcă 4, Podărescu 3, B. Popescu 2, Niță 1, Radu 1. Antrenor: Corneliu Misăilă.

Plopeni: Berteanu – Vasile 9, Drăghici 8, Moga 4, Neacșu 2, Roșca 2, A. Popescu 1, Geangu 1, Șelaru 1, Grigore, Tănase, Subea. Antrenor: Adina Panaite.

SERIA C (Medgidia, observator Nicu Rusu) – începe vineri

SERIA D (București, observator Horațiu Belu)

CSU ȘTIINȚA BUCUREȘTI – CSS TÂRGOVIȘTE 56-31 (27-16; 29-15) Arbitri: Emanuel Andrei / Paul Căunei

CSU Știința: Andres, Nălbaru, David – Niculae 16, Butnariu 6, Ionescu 5, Ioniță 4, Bucur 4, Băcanu 4, Dragomir 4, Tufaru 3, Tudose 3, Mișu 3, Rotaru 2, Vîlcu 1, Ghiorghiu 1. Antrenori: Constanța Stanciu, Paul Ghiorghiu.

Târgoviște: Ciulei, Mihălăchioiu – Stan 16, Marin 5, Răcaru 3, Vlad 2, Zidăroiu 2, Stîngă 1, Mitu 1, Margalina 1, Negroiu. Antrenor: M. Apostol.

ACS TONUS BUCUREȘTI – CSS 2 BUCUREȘTI 24-37 (9-14; 15-23) Arbitri: V. Radu / R. Vișan

Tonus: Diaconu – Isa-Melec 7, Boștină 5, Marafet 4, Cătinaș 4, Grigoriev 2, Rizoiu 1, Neagu 1, Poenaru, Radu, Bayrak. Antrenor: A. Cătinaș.

CSS 2: Rădulescu, Niculescu – Dulceață 10, Demici 8, Bragadireanu 6, Petrescu 5, Mihăilă 4, Liță 3, Ene 1, Preda, Ivan, Ilmaz, Goitescu. Antrenor: Dorina Popa.

UNIREA DOBROEȘTI – CSS 6 BUCUREȘTI 17-38 (9-20; 8-18) Arbitri: Corina Badea / Maria Ungureanu

Dobroești: D. Mușat – De Bonis 4, Boștineanu 3, Filip 2, Bolinteanu 2, Simion 1, Vasilescu 1, Marin 1, Manciu 1, Tudor 1, Dragomir, Gheorghiu, Dinu, Bălașa. Antrenor: Daniela Strat.

CSS 6: Miu, Mircea – Enache 13, Bălan 8, Preda 5, A. Mușat 5, Drăgan 3, Cojocaru 2, Muscăloiu 2, Vlaicu 2, Istrate, Hendawi. Antrenor: Ionela Buzică.

SERIA E (Sfântu Gheorghe, observator Victoria Amarandei)

SEPSI SIC SFÂNTU GHEORGHE – CSM CORONA BRAȘOV 25-24 (13-14; 12-10) Arbitri: Georgiana Lungu / Mihaela Paraschiv

Sf. Gheorghe: Demeter, Cristea – Grigore 8, Pavel 7, Gânju 4, Florea 3, Banu 3, Vlad, Ghinea, Bârlă. Antrenori: F. Cuibar, L. Ștefan.

Brașov: Totoescu, Tunariu, Pavăl – Iordan 6, Gheorghe 4, Ghirdă 3, Horea 3, Constantinescu 3, Ciobotariu 2, Abaza 2, Petrea 1. Antrenori: D. Berbece, E. Ciubotaru.

CSS SIGHIȘOARA – CSM VSK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC 20-45 (10-20; 10-25) Arbitri: I. Cristea / C. Murariu

Sighișoara: Raț, Manta, Ferezan – Adam 7, Irod 4, Grămănuț 4, Cîmpian 3, Știrbeț 1, Holom 1, Horvat. Antrenor: Ștefania Ferezan.

M. Ciuc: S. Iarca, Matyas – Miklos 9, Mandel 9, Peter 8, Koos 6, Csorba 5, Manea 3, Gyorgy Pal 2, Suveg 2, M. Iarca 1, Fejes, Simon. Antrenor: Istvan Lestyan.

CSS FĂGĂRAȘ – CSS ODORHEIU SECUIESC 24-33 (13-15, 11-18) Arbitri: G. Paraschiv / A. Stănescu

Făgăraș: Chirigescu, Țurcanu – Negrea 7, Opriș 6, Smeu Mare 4, Rusu 3, Simion 2, Dragomirescu 1, Tomoșoiu 1, Ciora, Solea, Moldovan. Antrenor: Dumitru Opriș.

Odorhei: Sanduly, Kovacs – Gergely 7, Denes 7, Cramba 6, Miklos 4, Sandor 3, Bodi 2, Fodor 2, A. Marton 1, K. Marton 1, Paskuly, Papai, Sebok. Antrenori: Zsolt Mester, Aliza Sandor.

SERIA F (Făgăraș, observator Nicolae Popa)

CSM FĂGĂRAȘ – ACS BĂILE HERCULANE 36-25 (17-11; 19-14) Arbitri: Ninel Costache / Adrian Vasile

Făgăraș: Dumitrașcu – Heleria 9, Morar 9, Cerghit 6, Danciu 5, Prună 3, Stoian 3, Aldea 1, Cucu. Antrenor: Marius Marocico.

Herculane: Caraiman, Flavia Pară – Soroceanu 10, Cherciu 6, Pătășanu 3, Domilescu 2, Ungureanu 2, Bătăiosu 1, Drăgulescu 1, Fabiana Pară.Antrenor: Toma Drăgoiu.

SPORTING GHIMBAV – LPS BANATUL TIMIȘOARA 14-28 (9-18; 5-10) Arbitri: Ileana Geaburu / Andreea Mitran

Ghimbav: Luțea, Florea – Șerban 6, Mincu 4, Pivoda 2, Lipoveanu 1, Nestor 1, Drăgușin, Preda, Gîrniță, Grosu, Vecinu, Scînteie, Iurea, Letcă, Dediu. Antrenor: Cristina Romilă.

Timișoara: Robotin – Vieriu 7, Udrea 5, Conia 4, Secaliuc 4, Cîrjan 3, Țăranu 2, Amariei 2, Căilean 1, Cercega, Cimpoeru, Hosu. Antrenor: Cosmin Zgîrdea.

ACS TRAIAN LALESCU HUNEDOARA – AHCS CÎTU TIMIȘOARA 15-50 (7-22; 8-28) Arbitri: Adrian Avădani / Răzvan Popovici

Hunedoara: Mărăcine, Czirjek – Pecsar 3, Mohai 3, Dalinda 2, Neidoni 2, Muntean 1, Lorincz 1, Raica 1, Spânu 1, Bobora 1, Budae. Antrenor: C. Boldor.

Timișoara: Emili, Ciocloda – Mezei 9, Predescu 8, Șușca 7, Lixăndroiu 6, Cristescu 5, Szaszu 5, Blejușcă 4, Știr 2, Huzdup 2, Ivașcu 2. Antrenor: Mirela Cîtu.

SERIA G (Turda, observator Gheorghe Candea)

CSS VIITORUL CLUJ – LPS SEBEȘ 38-24 (20-10; 18-14) Arbitri: Bogdan Curtuia / Florin Curtuia

Cluj: Ștefănescu, Gheorghe – Câmpean 10, Chirilă 8, Mureșan 6, Zah 4, Daroczi 4, Kacso 3, Turdean 3, Chiorean, Moruțan, Coroian, Ghirbicean. Antrenor: Rodica Petruș.

Sebeș: Danciu, Codrea – David 6, Ghenescu 6, Drăgan 4, Jinar 4, Frîncu 1, E. Petrescu 1, Cotean 1, Barjuca 1, M. Petrescu, Horhat. Antrenor: Octavian Achimescu.

LT LIVIU REBREANU TURDA – CSS ZALĂU 24-11 (11-3; 13-8) Arbitri: Raul Chiriac / Mihai Cordescu

Turda: Suciu, Gălățanu – Crăciun 8, Kibedi 5, Toader 2, Anghel 2, Damian 2, Grigorescu 2, Dascălu 2, Dușa 1, German, Mozes, Torok, Sarca. Antrenor: Marius Novanc.

Zalău: D. Pop – Veres 5, Țurcaș 2, Ghiulea 2, Mante 1, M. Pop 1, Baczo, Cighi, Suciu, Socaciu, Serencu, Lado. Antrenor: Gabriela Muntean.

SERIA H (Râmnicu Vâlcea, observator Carmen Cazacu)

LPS SLATINA – LPS TG. MUREȘ 40-25 (16-13; 24-12)

CHIMIA RM. VÂLCEA – LPS TG. JIU 40-35 (19-18; 21-17)

HC FEFS CRAIOVA – CSS CARACAL 28-28 (12-17; 16-11)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *