Liga Florilor/ Victorie confortabilă a Rapidului în primul meci al etapei a 13-a
Rapidul cu Carlos Viver la cârmă își continuă ascensiunea cu a cincea victorie în Liga Florilor, în partida cu codașa CSM Galați. Echipa feroviară a condus în permanență la o diferență confortabilă, dar a lăsat garda jos pe final, antrenorul spaniol vorbind după meci de probleme în circulația mingii pe faza de atac, însă gălățencele n-au venit mai aproape de 3 goluri și și-au confirmat statutul de candidate la retrogradare. Antrenoarea Alexandrina Soare a fost totuși mulțumită de evoluția echipei sale, remarcând ”atitudinea, dăruirea și limpezimea în atac și apărare”. Una peste alta, o victorie lejeră a rapidistelor, care s-au deplasat pentru acest joc la Baia Mare cu… trenul.
RAPID BUCUREȘTI – CSM GALAȚI 27-23 (18-12) Arbitri: Ninel Costache / Adrian Vasile
Rapid: Dobre, Diaconu – Kassoma 7, Chiricuță 6, Popa 5, Buceschi 4, Badea 2, Constantinescu 2, Lazăr 1, Craiu, Vacariu, Boljevic, Todor, M. Ilie. Antrenor: Carlos Viver.
Galați: Anghel, Caragea, Micu – Bokaric 6, Vălean 3, Cioaric 3, Sheiko 3, Vizitiu 2, Lopătaru 2, Vizitiu 2, Clisu 1, Gheorghe 1, Marcu, Corban, Conache. Antrenor: Alexandrina Soare.
Foto: Alex Nicodim