Liga Zimbrilor / Victorii pe muchie de cuțit pentru Constanța și Buzău

Ultimele două partide ale etapei a 20-a din primul eșalon masculin au avut parte de finaluri pe muchie de cuțit, dar s-au încheiat cu victorii ale echipelor cotate drept favorite. CSM Făgăraș a revenit în partida cu Buzăul de la 14-20 la 21-22, dar n-a reușit să egaleze deși a avut ocazia, iar echipa pregătită de Pero Milosevic a obținut a opta victorie a sezonului.

O revenire spectaculoasă a avut loc și în partida dintre Focșani și Constanța, vrâncenii egalând la 26 după ce au fost conduși cu 25-21. Veteranul Buricea a fost cel care a marcat golul victoriei dobrogenilor cu câteva secunde înainte de final, după o pătrundere prin zona centrală a apărării adverse.

Săptămâna viitoare se vor disputa patru etape din primul eșalon masculin, în cadrul unui turneu ce va avea loc la Cluj-Napoca.

HC BUZĂU – CSM FĂGĂRAȘ 25-23 (12-10) Arbitri: Bogdan Stark / Romeo Ștefan

Buzău: Babasafari, Manole – Milosevic 6, Broască 4, Mironescu 4, Renaud David 4, Vujadinovic 2, Yousefinezhad 2, Dumitrana 2 Esteki 1, Pelidija, Scarlat, Bejinariu. Antrenor: Pero Milosevic.

Făgăraș: Fîntînă – Turcu 8, Ștefan 4, Mateoniu 3, Cupu 2, Csog 2, Constantinescu 1, Moisă 1, Mocanu 1, Dedea 1, Arsu, Mînea. Antrenor: Eugen Frățilă.

CSM FOCȘANI – HC DOBROGEA SUD CONSTANȚA 26-27 (10-13) Arbitri: G. Badiu / I. Barbu

Focșani: Cloșcă, Rusu – Marijanac 8, Marjanovic 6, Miroiu 4, Eros 3, Krstevski 2, Rață 1, Țuțu 1, Mănescu 1, Popovici, Ragea, Pătru, Mocanu, Nuțu. Antrenor: Dalibor Cutura.

Constanța: Iancu, Vasile – Komogorov 8, Nistor 5, Andrei 5, Chikovani 2, Ignat 2, Nikolic 2, Buricea 2, Ilie 1, Chiuffa, Susanu, Simovic. Antrenor: Djordje Cirkovic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *