Liga Florilor / Brăila și Buzăul remizează după un meci spectaculos

În penultimul meci al turului Ligii Florilor, Dunărea Brăila și Gloria Buzău au oferit un spectacol pe cinste, cu execuții frumoase, răsturnări de scor și un final pe muchie de cuțit, partida încheindu-se cu o remiză echitabilă, 25-25. Brăila a început mai bine, a condus cu 5-2 în minutul 9, dar Buzăul a revenit în partea a doua a primei reprize și a intrat la pauză cu avantaj minim, 13-12. Performera primei reprize a fost brăileanca Marina Dmitrovic (foto), autoare a 8 goluri, însă o evoluție bună a avut și interul dreapta al Gloriei, Alina Ilie.

Buzăul și-a luat măsuri în defensivă la golgetera Dunării, însă brăilencele au ”lovit” din extremă și pe contraatac, unde Alina Czeczi n-a ratat nimic, astfel că echipa lui Neven Hrupec avea două goluri avans în minutul 54, 23-21. Experiența jucătoarelor lui Ovidiu Mihăilă și-a spus cuvântul și Buzăul a egalat la 23 două minute mai târziu, iar în ultimul minut s-a intrat la egalitate, 25-25. Ambele echipe au cerut time-out dar și-au irosit atacurile, mai întâi Elena Șerban a apărat aruncarea Andreei Rotaru, după care Bojana Milic n-a putut-o învinge pe Alina Iordache și s-a terminat egal.

DUNĂREA BRĂILA – SCM GLORIA BUZĂU 25-25 (12-13) Arbitri: Robert Harabagiu / Silviu Stănescu

Dunărea: Nenezic, Șerban – Dmitrovic 10, Czeczi 8, Kanaval 3, Milic 2, Zamfirescu 1, Udriștoiu 1, Tamires, Bucur, Safta. Antrenor: Neven Hrupec.

Gloria: Iordache, Polocoșer – B. Klikovac 5, Iuganu 4, Ilie 4, Livrinikj 4, Rotaru 3, Simion 2, Janjusevic 2, Moldovan 1, Munteanu, Subțirică-Iovănescu, Petrovic. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Foto: Emilia Nicolae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *