Dinamo cucerește al cincilea titlu consecutiv în Liga Zimbrilor cu două etape înainte de finalul campionatului

Dinamo București își continuă hegemonia în handbalul masculin românesc, izbutind al cincilea titlu consecutiv, care ar fi putut fi chiar al șaselea dacă sezonul precedent n-ar fi fost întrerupt de pandemie. Sâmbătă după-amiază, dinamoviștii au trecut fără probleme de Minaur Baia Mare, scor 31-25, asigurându-și titlul cu două etape înainte de sfârșitul campionatului, după ce au pierdut un singur meci din 26 disputate până acum. Chiar dacă n-a avut un sezon strălucit în Liga Europeană, este de așteptat ca Dinamo să primească un wild card pentru viitoarea ediție a Champions League, în contextul în care România este pe locul 10 în clasamentul coeficienților la masculin, adică prima sub linia desupra căreia sunt țările care primesc automat un loc în competiția nr. 1 a cluburilor. Una peste alta, titlul cu numărul 17 din istoria lui Dinamo e unul absolut meritat de o echipă care a dominat cu autoritate Liga Zimbrilor.

Într-un alt joc disputat sâmbătă în etapa a 28-a a primului eșalon masculin, CSM Bacău a învins-o fără probleme pe nou-promovata Magnum Botoșani.

MINAUR BAIA MARE – DINAMO BUCUREȘTI 25-31 (7-14) Arbitri: Marian Drăghici / Ionuț Drăguț

Minaur: Ciobanu, Pop – Bera 6, Dobra 5, Makaria 3, Skrobic 3, Buzle 2, Kotrc 2, Haiduc 2, Ramba 1, Bușecan 1, Căbuț, Nagy, Mureșan, Cip, Cristescu. Antrenor: Alexandru Sabou.

Dinamo: Missaoui, Lazăr – Bannour 7, Asoltanei 5, Gavriloaia 4, Kuduz 4, Humet 3, Hebo 2, Ghionea 2, Botea 2, Hanțaru 1, Shebib 1, Savenco, Mousavi, Szasz. Antrenori: Constantin Ștefan, Sebastian Bota.

MAGNUM BOTOȘANI – CSM BACĂU 22-31 (11-14) Arbitri: Ciprian Popa / Ionuț Velișcă

Botoșani: Crăciunescu, Nicolaevici, Mihăescu – Trif 8, Szasz 6, Lakovic 3, Lesniuc 2, Adomnicăi 1, Lazurcă 1, Negru 1, Vamanu, Farcaș. Antrenor: Florin Ciubotariu.

Bacău: Rusu, Saldatsenka, Tamaș – Huta 4, Crnoglavac 4, Iordachi 3, Brăescu 3, Stănică 3, Tîrzioru 3, Coric 3, Rotaru 2, G. Bujor 2, Sretenovic 1, Capotă 1, Murariu 1, M. Bujor 1. Antrenor: Sandu Iacob.

Foto: Facebook Handbal Dinamo București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.