Liga Florilor / Janjusevic show în victoria spectaculoasă a Buzăului cu Rapidul

După primul joc al etapei a 26-a din Liga Florilor, în care SCM Râmnicu Vâlcea a zdrobit-o pe CSM Galați având-o ca golgheteră pe junioara Corina Lupei (11 goluri), partida a doua a rundei a fost una de nivel european, spectaculoasă și cu răsturnări de scor până la final. Rapidul a condus aproape 55 de minute, chiar și la 5 goluri, însă a clacat pe final în atac. Buzăul a revenit spectaculos de la 19-22 în minutul 52, înscriind de șase ori la rând și întorcând soarta jocului. Sârboaica Angela Janjusevic a fost MVP-ul partidei, ea fiind ”motorul” echipei lui Ovidiu Mihăilă, care nu numai că a înscris 14 goluri din toate pozițiile, dar a făcut-o când echipa sa avea mai mare nevoie. Astfel, Buzăul obține o  victorie extrem de importantă, care o face principală favorită pentru ocuparea locului 4 la finele campionatului.

SCM RÂMNICU VÂLCEA – CSM GALAȚI 35-20 (16-9) Arbitri: Claudiu Belean / Ștefan Hendrea

Vâlcea: Ciucă, Hosu – Lupei 11, Glibko 4, Aardahl 3, Nikolic 3, Marin 3, Elghaoui 2, Dăscălete 2, Lopez 2, Bucur 2, Liscevic 2, Gonzalez 1, Fernandez. Antrenor: Florentin Pera.

Galați: Micu, Anghel, Caragea – Corban 8, Cioaric 3, Knezevic 2, Gheorghe 2, Marcu 2, Lopătaru 1, Vizitiu 1, Andrița 1, Vălean, Balaban, Conache, Clisu, Bokaric. Antrenor: Relu Druțu.

SCM GLORIA BUZĂU – RAPID BUCUREȘTI 26-23 (9-13) Arbitri: Marian Drăghici / Ionuț Drăguț

Buzău: Iordache, Polocoșer – Janjusevic 14, Livrinikj 5, Rotaru 2, Iuganu 2, Subțirică-Iovănescu 1, Simion 1, Petrovic 1, Munteanu, Stoleru, Petruș, Mărginean, Moraru. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Rapid: Foggea, Dobre – Buceschi 7, Constantinescu 7, Kassoma 3, Popa 2, Boljevic 2, Chiricuță 1, Lazăr 1, Ilie, Vacariu, Badea, Cavlovic. Antrenor: Carlos Viver.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *