Antrenorul federal Stamate, acuzat că și-a terorizat elevii de la CSM București pe durata turneului final al juniorilor 2
Mai multe canale media au semnalat comportamentul violent al antrenorului de la CSM București, Iulian Stamate, în timpul unui time-out de la turneul final al handbaliștilor juniori 2, care a avut loc săptămâna trecută, la Cluj-Napoca. Trecând peste incompatibilitatea crasă în care se află Stamate, care e și în relații contractuale cu Federația Română de Handbal, mai mulți părinți ai copiilor legitimați la CSM București ne-au semnalat că ieșirea necontrolată a cărei victimă a fost unul din golgheterii echipei bucureștene, în timpul semifinalei cu Liceul Teoretic Liviu Rebreanu Turda, nu e un eveniment singular.
”Acesta a fost comportamentul lui pe toată durata turneului de la Cluj, mai puțin la ultimul meci. În loc să se bucure de o echipă cu care n-a lucrat mai nimic și a ajuns în semifinale, el i-a agresat verbal și fizic în permanență. Culmea, după ce le făcea ce le făcea, îi trimitea înapoi în teren și aștepta ca ei să joace la nivel înalt. Eu pot să înțeleg frustrarea antrenorului Stamate că nu s-a ridicat la nivelul echipelor de juniori 1 și 3 ale clubului, dar să-ți reverși frustrările asupra unor copii nu este admisibil”, ne-a spus unul din părinții prezenți la turneul final de la Cluj-Napoca.
Precizăm și faptul că Iulian Stamate este singurul dintre antrenorii echipelor calificate la turneul final al juniorilor 2 care a refuzat să ne transmită lotul de jucători care a participat la turneul de la Cluj-Napoca.
Daca punea mana pe copilul meu asa cum a facut cu acest junior, il puneamin scaun cu rotile pe nenorocit! Si ce e interesant, sub ochii unui arbitru pasiv! FRH-ul doarme? Aceasta nulitate trebuie sa plateasca! Afara din antrenorat cu golanul asta!
Ăsta și cu Ciupitu de la LIGA NATIONALA FEMININ(Activ Prahova Ploiesti) . 2 frustrati
Pingback:Iulian Stamate, suspendat 6 etape pentru agresiunea asupra propriului jucător – Handbal Mania
Pingback:VIDEO / Antrenorul naționalei de juniori, sancționat pentru că a agresat un jucător – Handbal Mania