Champions League / Dinamo pierde la limită acasă cu Porto
Dinamo București a suferit joi seara a doua înfrângere consecutivă în Champions League, pierzând partida de pe teren propriu împotriva campioanei Portugaliei, FC Porto, scor 26-27. Dinamoviștii n-au mai repetat evoluția excelentă de acum două săptămâni, din partida cu Kielce, comițând numeroase erori care i-au costat, în cele din urmă. De altfel și procentajele interilor campioanei României au fost slabe, cei patru reușind în total 10 goluri din 27 de aruncări. Dinamo a condus o singură dată, cu 3-2 în minutul 5, în rest aflându-se într-o permanentă cursă de urmărire a adversarilor.
Finalul a fost dramatic, dinamoviștii fiind la câțiva centimetri de un punct prețios. Nantes Campos a egalat la 26 în minutul 59 cu o aruncare din propria jumătate de teren, apoi Cruz i-a readus pe oaspeți în avantaj. Dinamo a avut ultimul atac, după un time-out cerut de Xavier Pascual, însă aruncarea lui Bannour, din ultimele secunde, a lovit bara, iar FC Porto a luat toate punctele. În etapa a patra, campioana României va juca pe 14 octombrie, pe terenul fostei echipe a antrenorului său, Barcelona. Celelalte rezultate din etapa a treia a grupei B: Veszprem – Barcelona 29-28, Motor Zaporozhye – Kilece 25-26, Flensburg – PSG 27-27. Clasament: 1. Barcelona 4p, 2. Veszprem 4p, 3. Kielce 4p, 4. Porto 4p, 5. PSG 3p, 6. Zaporozhye 2p, 7. Dinamo 2p, 8. Flensburg 1p.
DINAMO BUCUREȘTI – FC PORTO 26-27 (14-15) Arbitri: Arthur Brunner / Morad Salah (Elveția)
Dinamo: Heidarirad, Ghedbane – Negru 3, Pascual 3, Gavriloaia 3, Humet 3, Nantes Campos 3, Bizău 2, Alouini 2, Bannour 2, Dissinger 2, Sorhaindo 1, Ghionea 1, Shebib 1, Militaru, Racoțea. Antrenor: Xavier Pascual.
Porto: Mitrevski, Frandsen – Iturriza 5, Alves 5, Fernandes 4, Magalhaes 4, Silva 3, Cruz 2, Salina 1, Sliskovic 1, Borges 1, Areia 1, Veitia, Mbengue, De Abreu, Branquinho. Antrenor: Magnus Andersson.
Foto: Facebook Dinamo