Liga Zimbrilor / Patru transferuri anunțate de CSM Vaslui
Prim-divizionara CSM Vaslui a anunțat deja primele patru transferuri realizate pentru viitoarea ediție a Ligii Zimbrilor. Astfel, gruparea vasluiană i-a înregimentat pe Rareș Păunică, Bogdan Păunescu, Maxim Oancea și Vladyslav Kobzii.
Rareș Păunică (foto, 35 de ani) evoluează pe postul de extremă stânga și vine de la CSM Bacău, acolo unde a fost trimis de Sandu Iacob la echipa a doua în sezonul 2021/2022. Anterior, el a mai jucat la Știința Municipal Dedeman Bacău și Energia Târgu Jiu.
Bogdan Păunescu (26 de ani) evoluează pe postul de pivot și vine de la CSM Alexandria, după ce mai jucase pentru HC Buzău, CSM Bacău, Dunărea Călărași și CSU Suceava.
Maxim Oancea (24 de ani), jucător originar din Republica Moldova, evoluează pe postul de inter stânga și a fost multiplu campion național de juniori cu Știința și CSM Bacău. El a mai jucat pentru CSU Suceava și CSM Alexandria.
Ucraineanul Vladyslav Kobzii (23 de ani) joacă inter stânga și centru și a evoluat ultima oară la echipa rusă HC Victor Stavropol. El a mai evoluat în România, la CSU Suceava, în perioada 2019-2021, iar anterior a jucat în țara natală la Donbas și Motor-Politekhnika Zaporozhye.