România s-a calificat la europene într-o atmosferă de vis

Naționala feminină a câștigat fără mari probleme partida decisivă pentru calificarea la europenele din luna decembrie, 38-29 cu Austria, la Râmnicu Vâlcea. Ar fi fost și greu ca echipa noastră să piardă într-o atmosferă senzațională, elogiată la final și de selecționerul oaspetelor, românul Herbert Muller. E drept că echipa austriacă a avut ceva absențe, însă în atmosfera de la Râmnicu Vâlcea, puteau să aibă tot lotul și ceva în plus că tot n-ar fi putut obține calificarea. Handbalistele noastre au evoluat cu mult aplomb, iar Cristina Neagu a redevenit lidera care trage echipa după ea și o poartă spre victorie.

România a început în trombă, a avut 3-0 după doar 95 de secunde, iar Herbert Muller a cerut unul din cele mai rapide time-out-uri din istoria handbalului, în minutul 2. Jucătoarele noastre s-au desprins la 6-2 în minutul 7, dar oaspetele au revenit spectaculos și au egalat la 8 în minutul 14, iar lucrurile păreau să se complice. A fost doar un foc de paie, România a marcat apoi de 5 ori la rând și s-a desprins definitiv și irevocabil. După 19-13 la pauză, naționala noastră a avut și 10 goluri avans în repriza secundă, în care au fost folosite toate jucătoarele înscrise pe foaie, iar victoria a fost una clară și meritată.

Știam că e un meci decisiv în care Austria se va agăța de orice putere pe care o avea. Am înțeles că trebuie să ne angrenăm cu absolut totul și mă bucur că azi, pentru o bună parte din joc, am avut și maturitate și am controlat bine jocul, cu un mix bun de joc în viteză, fiindcă asta ne dorim să jucăm, cu o senzație de multe lucruri pe care le facem bine, dar și cu o senzație foarte clară de lucruri pe care nu le facem bine, iar azi Austria ne-a arătat unde greșim. Trebuie să le mulțumim foarte tare tuturor celor care au fost alături de noi, într-o sală arhiplină, iar asta arată cât de iubit este handbalul în România și cred că este un produs pe care trebuie să îl prețuim, mai frumos, cu un pic mai mult stil și cu mai multă eleganță. Adrian Vasile

 

Felicitări României pentru calificarea meritată, chiar la acest scor. În primul rând, trebuie să spun că de mult n-am mai văzut o asemenea atmosferă într-o sală de handbal, așa ceva ne-a lipsit tuturor. A fost o atmosferă incredibilă, până să înceapă bine jocul era 6-2, apoi am revenit și am egalat la 8 și am sperat că putem încurca puțin România, dar handbalul nu se poate juca fără apărare. Din păcate, astăzi apărarea noastră a fost inexistentă, trebuia să fim mai agresivi, mai compacți, să închidem mai mult culoarele, am pierdut aproape toate duelurile 1 contra 1 și nu am reușit să oprim jocul rapid al României, care a evoluat cu o viteză superioară față de ultimele meciuri. Felicitări și succes la campionatul european. Herbert Muller

ROMÂNIA – AUSTRIA 38-29 (19-13) Arbitri: Pinar Ünlü Hatipoglu / Mehtap Simsek (Turcia)

România: Hosu, Dumanska – Neagu 12, Laslo 4, Ostase 4, Pintea 4, Bazaliu 4, Dincă 3, Seraficeanu 2, Tîrcă 2, Lupei 1, Ilie 1, Subțirică-Iovănescu 1, Buceschi, Harabagiu, Badea. Antrenori: Adrian Vasile, Bent Dahl.

Austria: Blazek 1 gol, Ivancok – Frey 6, Pandza 5, Neidhart 5, Kovacs 3, Reichert 3, Kaiser 3, Wess 2, Failmayer 1, Schindler, Vuckovic, Spalt. Antrenori: Herbert Muller, Erwin Gierlinger.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *