Modificările de regulament de la 1 iulie: aruncarea mingii în capul portarului

Încheiem prezentarea modificărilor de regulament ce intră în vigoare de la 1 iulie cu aruncarea mingii în capul portarului. Astfel, la capitolul acțiuni nesportive care, prin natura lor, determină /justifică o eliminare imediată pe timp de 2 minute, fără a mai ține cont dacă jucătorul a primit anterior un avertisment, a fost inclusă o nouă situație (regula 8:8d): ”când aruncarea unui jucător, care este nestingherit/liber și care aruncă într-o situație de joc deschis, lovește capul portarului”.

Regula se aplică doar în situațiile de joc deschis, adică atunci când niciun apărător nu se află între cel care aruncă și portar. De asemenea, capul trebuie să fie primul punct de contact cu mingea. Regula nu se aplică dacă mingea lovește capul portarului după ce, inițial, a lovit orice parte a corpului portarului. Regula nu se aplică dacă portarul își mișcă capul în direcția mingii (încearcă sa apere demonstrativ, pentru spectacol, cu capul). În cazul în care portarul încearcă să inducă în eroare arbitrii cu scopul de a provoca o sancțiune, de exemplu după ce mingea lovește pieptul portarului, acesta va fi sancționat.

Sensul practic al regulii

• Dacă un apărător faultează, regula nu se aplică. Dacă atacantul faultează, se aplică același criteriu – niciun apărator nu trebuie să se afle între cel care aruncă și portar;

• Regula nu se aplică dacă mingea deviază în capul portarului din bară și/sau podea;

• O astfel de aruncare trebuie sancționată dacă arbitrii văd clar că mingea își schimbă direcția/traiectoria după contactul cu capul portarului;

• O situație normală, în care portarul își mișcă capul către minge, înseamnă că portarul apără intenționat cu capul;

• O provocare din partea portarului nu este aceea în care el apără intenționat cu capul, ci aceea în care el are o reacție exagerată la impactul unei astfel de lovituri sau când acesta pretinde că a fost lovit în cap, când de fapt, nu a fost;

• Aceleași criterii se aplică și în cazul aruncărilor de la 7 metri și a aruncărilor libere directe executate în capul portarului/apărătorului, cu deosebirea că decizia în aceste cazuri este de descalificare directă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *