Naționala de tineret s-a calificat în semifinalele eșalonului secund european
Echipa națională masculină de tineret a obținut joi cea de-a treia victorie în grupa B a M20 EHF Championship (al doilea eșalon valoric european), 33-25 cu Ucraina, terminând pe locul al doilea, poziție ce îi asigură accesul în semifinale. Selecționerul Daniel Anca s-a temut de gabaritul ucrainenilor, iar România a avut probleme în prima repriză, fiind condusă cu 7-3 în minutul 12 și 9-5 în minutul 15. La acest din urmă scor, banca tehnică a echipei noastre a cerut time-out, după care lucrurile s-au îndreptat treptat în toate fazele jocului. După ce la pauză s-a intrat la egalitate, România a avut un excelent început de repriză secundă, cu un parțial de 7-0 în primele 12 minute, care le-a asigurat un final de joc fără emoții. O evoluție solidă a tinerilor noștri handbaliști, care vor juca sâmbătă în semifinalele turneului de la Varna cu Grecia, partidă programată de la ora 20.00, ce va putea fi urmărită pe ehftv.com.
”Noi vom încerca să ne menținem cel puțin la nivelul acesta și vom vedea ce iese. Dacă fiecare dintre noi va da tot ce poate în teren, eu zic că avem șanse bune la câștigarea turneului”, a spus după meci Tamas Katona, pentru Handbal Mania.
A fost un joc cu două reprize diametral opuse. În prima repriză am resimțit importanța jocului, decisiv pentru calificarea în semifinale, și am avut o evoluție slabă. Am reușit să ne redresăm pe parcursul reprizei, dar nu într-atât încât să oferim o siguranță a jocului. Lucrurile s-au schimbat în repriza a doua, știam că adversarii nu pot juca 60 de minute la același nivel, în timp ce despre noi știam că putem juca mai bine decât o făcusem în prima repriză. A fost o mobilizare generală, ne-am apărat foarte bine, am reușit să ținem adversarul destul de departe de poarta noastră, am făcut pressing, le-am fragmentat atacul și printr-un joc colectiv în apărare am reușit să facem diferența. Sunt bucuros pentru felul în care am luptat în repriza a doua și asta ne dă mari speranțe pentru semifinala cu Grecia. Vom întâlni o echipă foarte valoroasă, raportat la valoarea echipelor care participă la acest turneu, cu o poartă foarte bună și cu jucători de calitate. Grecii joacă destul de organizat, sunt foarte luptători și cu siguranță că va fi un meci interesant. Eu sper să fim cu toții sănătoși la ora jocului, să se recupereze cei care au avut probleme și să practicăm cel mai bun handbal pentru a intra în finală. În finală se poate întâmpla orice, dar până atunci primul meci este cel mai important, cel cu Grecia. Daniel Anca (selecționer România tineret)
ROMÂNIA – UCRAINA 33-25 (15-15)
România: Pașca, Preda – Stănescu 8, Pop 8, Cîtu 5, Katona 3, Bran 3, Bote 3, Chiratcu 2, Dedu 1, Duță, Toboșaru, Bordeanu, Moldovan, Dumitrescu. Antrenori: Daniel Anca, Raul Marian, Daniel Apostu.