Liga Europeană feminină / SCM Gloria Buzău se califică la ”masa verde” în turul 3 preliminar
Federația Europeană de Handbal a anunțat luni, 31 octombrie, că a admis ”protestul” formulat de SCM Gloria Buzău cu privire la partida de la Malaga din manșa a doua a turului doi preliminar al Ligii Europene feminine, cu Costa del Sol. Astfel, gruparea spaniolă a comis o eroare de ”Gâgă”, trimițând în teren o jucătoare care nu fusese înscrisă în raportul de joc ! Este vorba de Isabelle Dos Santos Medeiros, care a și marcat în minutul 43, acela fiind și momentul în care neregularitatea a fost observată. În aceste condiții, EHF a decis omologarea partidei cu 10-0, SCM Gloria Buzău obținând astfel calificarea în turul 3 preliminar, unde va juca împotriva echipei maghiare Motherson Mosonmagyarovari KC pe 3 decembrie în deplasare și pe 10 decembrie pe teren propriu.