Concluziile selecționerului Daniel Anca după turneul naționalei de juniori în Spania

Naționala de juniori a României a pierdut ultimele două jocuri din cadrul turneului internațional amical de la Tarazona (Spania). Astfel, după victoria împotriva Spaniei (despre care puteți citi AICI), tinerii handbaliști români au pierdut partidele cu Franța și Portugalia. Următoarele jocuri ale naționalei 2006-2007 vor avea loc în ianuarie, în Egipt. Iată ce ne-a spus despre turneul de la Tarazona selecționerul Daniel Anca.

A fost un turneu foarte util, deoarece am întâlnit trei echipe foarte puternice. Noi am avut un prim stagiu cu această generație în București, la care au participat 22 de jucători, din care am ales 16 pentru acest turneu. Am încercat să punem bazele unui model de joc, însă nu ne-am putut prezenta cu un model de joc complet, iar asta s-a văzut în evoluțiile noastre. Concluzia generală este că această generație este una care promite, încă nu am văzut potențialul maxim al jucătorilor, dar urmează ca la următoarele acțiuni să convocăm și alți sportivi. Ne-am prezentat promițător la primul meci cu Spania, pe care l-am câștigat prin dorință, atitudine și un joc colectiv destul de bun. Bineînțeles că am și greșit foarte mult, dar să nu uităm că suntem cumva la început. În următoarele două jocuri am încercat același tip de abordare, doar că lipsa de experiență dată de jocurile internaționale, dar și lipsa unei pregătiri centralizate de lungă durată au făcut să avem oscilații în evoluție. Per total, mă declar mulțumit și încrezător pentru viitor, sunt copii talentați care au nevoie de susținere, încredere și muncă la cluburi ca să putem compensa lipsa pregătirii centralizate. Noi am plecat puțin mai târziu în constituirea acestui lot de juniori, dar prin muncă asiduă și implicare mai mare, cu siguranță că această generație va avea un cuvânt de spus. Daniel Anca – selecționer România juniori

ROMÂNIA – FRANȚA 26-35 (11-20) România: Haidu, Râpă, Kiss – Pușcaș-Ilisei 6, Dascălu 5, Popa 4, Negrilă 4, Păunescu 2, Holircă 2, Rață 1, Ilucă 1, Dumitru 1, Nedea, Breban, Stancu, Barbul. Antrenori: Daniel Anca, Rudi Stănescu.

PORTUGALIA – ROMÂNIA 34-27 (19-15) România: Haidu, Râpă, Kiss – Dascălu 8, Ilucă 5, Păunescu 4, Negrilă 4, Rață 2, Nedea 2, Holircă 1, Dumitru 1, Pușcaș-Ilisei, Popa, Breban, Stancu, Barbul. Antrenori: Daniel Anca, Rudi Stănescu.

Post Scriptum: gsp.ro a scris despre felul în care secretarul general al federației s-a dat din nou în spectacol la un lot de juniori. Aceasta e strategia care va duce la transformarea loturilor în ”naționalele dă cartier” ale României.

Foto: Facebook Balonmano Tarazona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *