Înfrângere categorică împotriva Spaniei pentru naționala masculină

Naționala de seniori a României a debutat cu o înfrângere categorică la turneul internațional de la Benidorm (Spania) care a început joi, 29-42 cu reprezentativa țării gazdă. Desigur că diferența de scor nu e o surpriză, reflectând diferența netă de valoare dintre cele două loturi, să nu uităm că echipa noastră a avut în față vicecampioana europeană și ”bronzul” precedentului campionat mondial. E un meci care ne-a arătat din nou cât de departe suntem de primul eșalon valoric la masculin, chiar dacă naționala noastră a avut câteva absențe importante.

Din păcate, defensiva a fost foarte ușor depășită de acțiunile în viteză, individuale sau colective și putem spune că am scăpat ieftin dacă luăm în considerare cele 16 intervenții ale portarilor români. Atacul a funcționat cât de cât în prima repriză, atunci când ”Pasqui” a folosit 7 jucători în ofensivă, însă mai toate golurile noastre erau urmate de repuneri rapide ale spaniolilor și goluri în poarta goală. Interesant e totuși faptul că, în noiembrie 2021, România pierdea două amicale în deplasare cu Spania la numai 4 goluri.

Vineri și sâmbătă, selecționata pregătită de Xavier Pascual va întâlni adversari mai aproape de valoarea noastră, respectiv Argentina (vineri, ora 17.45) și Bahrain (sâmbătă, ora 16.45). Partidele vor fi transmise de postul TV Sport Extra.

SPANIA – ROMÂNIA 42-29 (23-16) Arbitri: Marko Sekulic / Vladimir Jovandic (Serbia)

Spania: De Vargas, Corrales – Casado 6, D. Dujshebaev 5, Perez 5, Alustiza 5, Odriozola 5, Guardiola 4, A. Dujshebaev 2, Sole 2, Serdio 2, Sanchez-Migallon 2, Fernandez 2, Figueras 1, Tarrafeta 1, Pecina, Maqueda, Canellas. Antrenor: Jordi Ribera.

România: Iancu, Vasile – Cumpănici 6, Botea 4, Ungureanu 4, Negru 3, Neagu 3, Stanciuc 2, Buguleț 2, Nagy 1, Tărîță 1, Racoțea 1, Dedu 1, Buzle 1, Militaru, Ilie. Antrenor: Xavier Pascual.

Foto: Facebook Real Federación Española de Balonmano

Un comentariu la „Înfrângere categorică împotriva Spaniei pentru naționala masculină

  • 06/01/2023 la 13:25
    Permalink

    Incompetența își spune cuvântul, de aceea nu mă miră deloc rezultatele echipei naționale a României!România are oameni competenți să conducă și să antreneze echipa de handbal a României, dar, numai incompetenții ajung să conducă……..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *