CSM Slatina câștigă duelul suferinței cu HC Zalău
Cel de-al cincilea meci al rundei a 22-a din Liga Florilor s-a disputat luni după-amiază la Slatina, acolo unde CSM din localitate era obligată să câștige pentru a nu-și diminua drastic șansele de a rămâne în primul eșalon. Exceptând primele cinci minute, echipa pregătită de Adrian Chiruț a condus în permanență și s-a impus pe merit, avându-le printre protagoniste pe tinerele Rebeca Necula, Diana Lixăndroiu și Andreea Coman. Victoria CSM-ului din Slatina face ca lupta pentru evitarea retrogradării să fie una palpitantă pe final de campionat. Iată ce jocuri mai au de disputat cele trei echipe implicate:
Dacia Mioveni (16 puncte): Dunărea Brăila (acasă), CSM Slatina (a), CSM București (deplasare), Gloria Buzău (a) și Rapid (d).
CSM Slatina (15 puncte): Dacia Mioveni (d), SCM Râmnicu Vâlcea (a), CSM București (d) și SCM U Craiova (a).
HC Zalău (14 puncte): SCM Râmnicu Vâlcea (d), SCM U Craiova (a), Minaur Baia Mare (d) și CSM Galați (a).
Ultimele două meciuri ale etapei a 22-a se vor disputa miercuri, 26 aprilie: Dacia Mioveni – Dunărea Brăila (ora 17) și Rapid București – Minaur Baia Mare (ora 18.30).
CSM SLATINA – HC ZALĂU 26-23 (15-12) Arbitri: Theodor Șerbu / Andrei Vasilescu
Slatina: Timoshenkova, Nagy – Necula 6, Lixăndroiu 6, Coman 5, T. Popescu 5, Fulgoi 2, Bogdanovici 1, Olaru 1, Cârligeanu, Lecu, Striukova, Lazea, Țăcălie, Matea. Antrenor: Adrian Chiruț.
Zalău: Teodorescu, Țăgean, A. Popescu – Mihart 7, Bujor 6, Toth 3, Naumenko 3, Lazic 2, Stamin 2, Berbece, Vrabie, Mărginean, Nichitean, Moisin, Prycop, Bălăceanu. Antrenor: Gheorghe Tadici.


