CSM Constanța se califică în finala Cupei României după patru reprize de prelungiri
Meci de infarct în prima semifinală a Cupei României masculine, al cărei turneu final se dispută la Baia Mare. CSM Constanța s-a impus în fața celor de la CSU Suceava cu 42-39 după nu mai puțin de patru reprize de prelungiri. Deși conduși în cea mai mare parte a timpului în pirmele 60 de minute, sucevenii au revenit pe final și au egalat la 26, apoi Ravnic i-a adus pe constănțeni din nou în avantaj. Cel care a trimis meciul în prelungiri a fost juniorul Daniel Stanciuc, a cărui aruncare de la 9 metri în ultima secundă s-a oprit în vinclul porții adverse.
CSU Suceava a avut inițiativa în primele două reprize de prelungiri, conducând și la 3 goluri, dar intervențiile lui Vasile și un gol al lui Ravnic în ultima secundă au dus la disputarea a încă două reprize de prelungiri. Două pase greșite ale sucevenilor și o intervenție în situație de 1 la 1 a lui Dan Vasile au făcut diferența în ultima repriză de prelungiri, CSM Constanța impunându-se la capătul unui joc spectaculos și epuizant pentru cei aflați în teren. De remarcat și faptul că protagoniștii jocului au fost tineri jucători români, atât în atac, cât și în apărare – Andrei Drăgan, Daniel Stanciuc, Daniel Susanu, Alexandru Bologa.
CSU SUCEAVA – CSM CONSTANȚA 39-42 (15-17, 27-27, 34-34), după prelungiri Arbitri: Ionuț Ifrim / Alexandru Ilisei
Suceava: Makaria – Gavriloaia 12, Stanciuc 9, Balazs 7, Kbilashvili 7, Zarițchi 2, Ștefan 1, Csog 1, Lupu, Bruj, Dascălu. Antrenori: Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu.
Constanța: Vasile, Rusu, Preda – Drăgan 11, Ravnic 10, Komogorov 5, Nikolic 4, Stankovic 4, Brasseleur 4, Nistor 2, Ilie 2, Andrei, Susanu, Caba. Antrenor: Ionuț Pușcașu.
Foto: Facebook CSM Constanța Handbal