Liga Zimbrilor / CSU Suceava e prima echipă care a început pregătirile
CSU Suceava e prima echipă care a început pregătirile pentru sezonul competițional 2023-2024. Explicația e că mulți dintre componenții grupării bucovinene vor participa la campionatele europene universitare din Muntenegru, care vor avea loc în perioada 8-14 iulie. La reunire au fost prezenți și noii jucători ai Sucevei, Eduard Iordachi și Mihai Merlă, antrenorul Petru Ghervan menționând că echipa își mai dorește transferul unui jucător puternic și experimentat care să întărească linia de 9 metri.
CSU Suceava va organiza Memorialul ”Mihai Mironiuc” în perioada 4-5 august, la care vor mai participa Minaur Baia Mare, CSM Sighișoara și CSM Bacău. O săptămână mai târziu, echipa bucovineană va participa la un turneu organizat de Potaissa Turda.
Nu știu dacă ne putem hazarda la obiective mai îndrăznețe. În opinia mea, jocul nostru va trebui să fie de o calitate mai bună, în condițiile în care am pierdut doi jucători importanți din linia de 9 metri, Stanciuc și Kbilashvili. Cu toate acestea, nucleul de bază al echipei a rămas și eu cred că jocul nostru va arăta mai bine. E adevărat că nu ne evaluează nimeni după calitatea jocului, ci după rezultate, iar pentru noi un obiectiv realist ar fi să ne asigurăm un loc în viitoarea ediție a Ligii Naționale fără baraj. Ca și anul trecut, locul 8 este un obiectiv stimulativ. Petru Ghervan (antrenor CSU Suceava)
Sursa: Facebook CSU Suceava